Premierul polonez, Donald Tusk, şi Banca Centrală a ţării sunt prinşi într-un scandal politic de amploare care ar putea duce spre alegeri anticipate. Săptămânalul Wprost a publicat conţinutul interceptărilor unor înalte personalităţi care îi pun în discuţie pe guvernatorul Băncii Poloniei, pe ministrul de Interne şi un fost ministru adjunct de finanţe. Se presupune că înregistrările ar fi opera serviciilor secrete ruse pentru destabilizarea Poloniei pe fondul crizei ucrainene.
Săptămânalul Wprost a publicat miercuri pe internet înregistrarea, făcută într-un restaurant, a unei conversaţii între ministrul de Interne, Bartolomiej Sienkiewicz, şi guvernatorul Băncii Centrale (BC) a Poloniei, Marek Belka. Discuţia, avută în iulie 2013 este stânjenitoare pentru guvern. Pe un ton destins, guvernatorul BC se ia de membrii „ticălosului Consiliu de politică monetară” pe care îl prezidează, în timp ce ministrul de Interne, însărcinat cu securitatea statului, comentează cu cinism că „statul polonez există doar în teorie: în practică, el nu există”. Centrul convorbirii îl constituie strategia economică şi monetară de adoptat pentru permiterea realegerii lui Donald Tusk la legislativele prevăzute pentru toamna lui 2015. Ministrul de Interne şi guvernatorul s-au înţeles pentru eliminarea de pe scena politică a ministrului de Finanţe de atunci. Belka propunea ministrului de Interne susţinere în cazul unei crize politice bugetare a guvernului, cerând în schimb demisia ministrului de Finanţe de atunci, Jaceck Rostowski, care de altfel a fost înlocuit după patru luni. Conversaţia pune în discuţie independenţa BC. Tatăl „tratamentului de şoc” aplicat Poloniei pentru a ieşi din comunism, Leszek Balcerowicz, ex-lider al băncii centrale a ţării, declara că „am impresia că sunt în prezenţa unei violări a poziţiei apolitice a BC”. Un purtător de cuvânt al preşedintelui republicii, Bronislaw Komorovski, care l-a numit pe Belka, evoca „o criză serioasă a instituţiilor statului”.
Manevre subterane
Premierul Donald Tusk denunţă manevre subterane: „Vorbim de o tentativă de lovitură de stat sau de o tentativă de răsturnare a guvernului prin mijloace ilegale. Nu voi lua decizii politice cu materialul de care dispunse pentru moment. Vreau clarificarea acestei afaceri şi menţinerea stabilităţii statului”.
Joi, premierul nu a exclus posibilitatea alegerilor anticipate ca urmare a cererilor pentru demisia cabinetului său de centru dreapta după publicarea înregistrării convorbirilor unor înalţi responsabili polonezi. Dezvăluirile au fost interpretate de opoziţie drept trafic de influenţă şi şeful partidului conservator Prawo i Sprawiedliwosk, Jaroslaw Kaczynski a cerut demisia Cabinetului Tusk.
Parchetul şi serviciile de contraspionaj poloneze au procedat miercuri seară la o percheziţie a sediului publicaţiei Wprost şi au încercat să ia cu forţa calculatorul redactorului-şef, după refuzul ziarului de a da înregistrările originale, aflate la baza scandalului. Media şi oameni politici au sugerat că înregistrările ar fi putut fi efectuate de serviciile speciale ruse pentru a destabiliza Polonia pe fondul crizei dintre Rusia şi Ucraina. Directorul restaurantului, identificat doar ca Lukasz N, a fost arestat pentru interogatoriu şi a fost acuzat de interceptare electronică ilegală. În Polonia, interceptările, inclusiv cele telefonice, pentru obţinerea accesului neautorizat la informaţii sunt pasibile de doi ani de închisoare.