El se manifestă plenar (cum ar fi spus unul dintre profesorii săi de marxism dialectic). Are un ton sacadat, mușcă din cuvinte, cum altă dată mușca din franzela de zece bani. Dar asta doar la discursurile din limba română. În cele rostite în limba lui Shakespeare, pe care o stăpânește mai bine decât povestea lui Conrad Haas, rachetistul din Sibiu, nu are același ton arțăgos, vindicativ și pătimaș.
Iată o dublă valență a celui care se pretinde un om de stat. Dar și unul de cultură. Din păcate, deraiajele sale comportamentale, frustrările folosite ca arme ale atacurilor politice, paltoanele aruncate de capotă, servilismul său debordant în relație cu stăpânii, agresivitatea frustră cu supușii sunt simple semne ale complexului nefericirii de a avea un om controlabil și controlat în cea mai înaltă funcție. E un caz din patologia complexului de țară mică?
Profil de candidat
Tulburările de personalitate le-au descris profesorii mei în lucrări ample. Modul rigid de a emite judecăți de valoare, fără o analiză mentală, repetarea cu obstinație a unor locuțiuni verbale și a unor sintagme deja pregătite, lipsa lui de relaționare cu societatea fac din profilul său un portret clasic al analizei psihoterapeutului în ceea ce el pune diagnosticul de tulburare de personalitate, a unui individ profund antisocial.
Klaus Iohannis trebuie studiat, pentru ca răul să nu se mai repete. Dacă Băsescu ar fi fost pus pe masa obstreticienilor Securității mai devreme nu am fi avut complexul trăirii cu asemenea personaj toxic, diijat și profund nociv.
Tulburările de personalitate încep de obicei în anii adolescenței sau la vârsta adultă. Ele reverberează la maturitate prin pattern-uri comportamentale, tipice.
Individul cu astfel de probleme, zic terapeuții, se pune pe sine și pe alții în situații periculoase sau riscante, adesea fără a lua în considerare consecințele (vezi modul inconștient prin care susține lupta anticorupție). Are complexe și îi e teamă de tot ceea ce nu cunoaște. Se limitează la convingeri procesate și livrate în chip de itemi de leadership, partea din brain care-I administrează vorbirea fiind alimentată nu cu rațiuni, doar cu prejudecăți. Victimă perfectă a propriilor complexe poate fi controlat. O terapie comună, dar de alt gen, cu cea a dosarului semnat Petrov și dat anonim.
Astfel de caz clinic e demult studiat
Individul cu tulburări de personalitate se comportă periculos cu ceilalți și uneori ilegal (vezi repetatele violări ale Constituției). Se simte plictisit în mediul social și acționează impulsiv. Nu-l interesează dacă rănește pe cineva. Are nevoia permanentă de a stigmatiza fie grupuri, fie indivizi, pentru a-și reprima depresia socială și lipsa de comportamnt volițional.
Când maltratează vreun animal sau alt om, astfel de indivizi din patologia clinică nu au sentimentele vinovăției, doar stări de euforie când văd suferința.
Nu le pasă că prin rănirea celorlalți își croiesc un drum spre înălțimi.
Astfel de subiecte de pe canapeaua specialistului cred că numai cei puternici supraviețuiesc. Ei sunt convinși că numai călcând pe cadavre pot avea succes în viață.
Cum poate fi catalogat gestul președintelui de a se folosi de moartea a zece pasageri pe drumurile groazei pentru a-și stigmatiza adversarul? În plus față de tarele exprimate mai sus, are și o tulburare de posesie. El crede că în climatul politic e Dumnezeu. Iar toți cei din josul ierarhiei sunt sclavii săi.
Prin anii ‘90, pe vremea când prin naivitatea mea credeam că modelul german e internațional valabil, aveam să-mi previn colegii, că cel mai mare blestem pe capul neamului românesc ar fi ca slugile să fie stăpâni.
Simplă notă
Pentru cei care nu știu, în burgul medieval Hermanstadt, românii nu aveau voie să intre în cetate timp de patru secole. Niciun arbore genealogic nu confimă influența vechilor sași din genomul președintelui, care a reușit să facă din băsism o operă de construcție socială.
Victimă a propriului ego
Prin complexele debordante, prin atavismul relevant, prin comportamentul antisocial, președintele este victima propriului ego. Probabil că profilul său a fost îndelung studiat de prestidigitatorii puterii care printr-un simplu de algoritm de soft pot face relevanță din irelevanță.
Și pentru ca tabloul clinic să fie complet, în penultima ieșire publică, președintele în funcție s-a adresat primăriței Sibiului, Astrid Fodor, cu apelativul „doamnă primar general.“ Un act de vorbire ratat (din cauza probabilului complex față de Gabriela Firea sau a generalilor care-i rânduie cariera și viața) evidențiază în plus că patul freudian îi este mai necesar pacientului numit președinte decât baia formală de mulțime.
Monahul Nicolae credea că pizmașii nu sunt oameni culți
Orice individ care adună voturi își creează, cioplește și-și înalță propria statuie. S-ar vrea probabil și titulatura de om de stat.
Mulțumesc lui Liviu Mihaiu pentru că ne-a readus în memorie rostirile cu rost ale lui Nicolae Steinhardt. „Știm că de am vorbi toate limbile și dialectele pământului, și de am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului de la Gutenberg și până astăzi, și de am fi tobă de carte și de erudiţie, și de am cunoaște întrebuinţarea tuturor termenilor specifici, tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem niște pizmăreţi, niște bădărani și niște răi la suflet.“
Iohannis se încadrează perfect în portretul descris de Monahul Nicolae.
Pe vremea lui Traian Băsescu, alias Petrov, nimeni nu credea că poate exista ceva mai rău decât băsismul. Iată că din nevroza socială, ne paște iohannisismul, ca formă de guvernare a ansamblului de molecule conduse de inteligenții soft-power.
P.S. – Cer scuze eminenților mei profesori de psihologie că nu i-am consultat înainte de a scrie diagnosticul. Știu că terapeuții au o responsabilitate mai mare decât pacienții puși pe patul psihoterapeutului.
