12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăTechAndreea Paul (Vass): Politica fiscală a Guvernului este pregătită doar cu gândul...

Andreea Paul (Vass): Politica fiscală a Guvernului este pregătită doar cu gândul la campania electorală

Prim – vicepresedintele PDL, Andreea Paul, consideră că politica fiscală a Guvernului este pregătită doar cu gândul la campania electorală din toamna acestui an şi că imediat după alegerile prezidenţiale, la adoptarea noului buget pentru anul 2015, va exploda o furtună fiscală.

„CAS trebuie în mod clar diminuat, însă cu o fundamentare bugetară sănătoasă.  Politica fiscală a Guvernului este pregatită pe genunchi, cu ochii aţintiţi doar spre alegerile din toamnă. Capcana diminuării CAS fără o justă pregătire, pe care ne-o propune Ponta este bombă cu efect întârziat. Guvernul ne spune sa dormim linistiţi că au acoperire pentru ultimele 3 luni din acest an, adică în plină campanie electorală, dar nu spun nimic despre anul următor. De ce? E linistea electorala cumpărată cu minciună, înainte de furtuna fiscală care va exploda la adoptarea noului buget pentru anul 2015, imediat dupa alegerile prezidentiale”,a declarat deputatul PDL.

Andreea Paul susţine că reducerea CAS cu 5 puncte procentuale trebuie să vină la pachet cu alte trei măsuri pentru a stimula crearea de noi locuri de muncă

„Realitatea de la care pornim este că salariile în România sunt mici, aproape cele mai mici din UE, iar costurile cu forţa de muncă sunt mari. În ultimii 25 de ani, numărul de salariaţi s-a injumătăţit, iar cel al pensionarilor aproape s-a dublat. Presiunile pe buget sunt mari, iar locurile de munca nou create sunt insuficiente. Pentru a stimula crearea de noi locuri de muncă mai bine plătite şi pentru a diminua evaziunea fiscala din munca la negru trebuie să reducem CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, în paralel cu alte trei măsuri la pachet: plafonarea bazei de calcul a tuturor contribuţiilor sociale la 3 salarii medii pe economie, reducerea bazei impozabile pentru salariile mici cu deducerea personală, extinderea scutirii de impozit a profitului reinvestit”, a spus prim – vicepresedintele PDL.

Andreea Paul avertizează şi că Guvernul Ponta vrea să elimine cota unică de 16% şi să introducă impozitarea progresivă: “Avertizăm că guvernarea de stânga, cuplul PP: Ponta -Petrescu, vrea să omoare cota unică de 16% şi să introducă impozitarea progresivă, de la 16% în sus, invocând nevoia de a echilibra veniturile şi cheltuielile”.

Cele mai citite

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă