16.3 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSpecialIași: O bătrână de 25 de kilograme a murit în spital, după...

Iași: O bătrână de 25 de kilograme a murit în spital, după ce familia a refuzat să o ia acasă

O femeie de 77 de ani, din comuna ieşeană Gorban, care cântărea 25 de kilograme, internată la fostul spital de bătrâni din comuna Răducăneni după ce nu a fost primită acasă de către familia sa, a murit în noaptea de joi spre vineri, informează Mediafax.

Primarul comunei Gorban, Dănuț Rotaru, a declarat că a fost informat de conducerea unității medicale din Răducăneni că, în cursul zilei de joi, femeia se simțea mai bine, mânca și mergea singură.

"Mergea spre bine, ieri (n.r. – joi) se hrănea, am discutat cu domnul director și îmi spunea că este cumva în revenire. Însă astăzi (n.r. – vineri) m-a sunat că a decedat, iar acum suntem în faza de cine o înmormântează", a declarat, vineri, primarul Dănuț Rotaru.

Acesta a precizat că dintre cei trei copii pe care femeia îi are niciunul nu a vrut să se ocupe de înmormântarea acesteia.

"Păcatul a căzut, cred, tot pe noi. Am cumpărat sicriu și cruce, mâine în jurul orei 10.00 – 11.00 spunea că vine un ginere de-al ei, care e plecat în Italia, iar fata din Italia nu ne-a dat voie să o dăm la fata de aici fiindcă ar interesa-o doar ajutorul de înmormântare și nu face nimic. Vedem acum, ne ocupăm noi și poate reușim să decontăm. Femeia oricum avea 77 de ani și nu știu dacă cei de la «Sfântul Spridon» au scris drept în foaia de externare“, a adăugat primarul.

Prof.dr. Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului "Sfântul Spiridon", a precizat că femeia a fost externată în stare mai bună decât la internare, dar avea nevoie de cineva care să o ajute în permanență.

"Pacienta era mai bine la externare, în sensul că starea ei, față de cum venise, evoluase pozitiv. Dar bătrâna trebuia îngrijită în continuare așa cum am făcut-o noi în spital. Ea trebuia perfuzată, nu poate nimeni spune că ea putea merge singură la baie, era dependentă de cineva și avea nevoie de îngrijiri în permanență", a declarat, vineri, prof.dr. Diana Cimpoeștu, medic-șef UPU-SMURD.

Poliţiştii din Iaşi au fost sesizaţi, în urmă cu aproape zece zile, de către medicii Spitalului "Sf. Spiridon" Iași despre cazul femeii de 77 de ani din comuna ieşeană Gorban care cântărea doar 25 de kilograme şi care a fost tratată în unitate şi trimisă acasă cu ambulanţa, iar familia acesteia a refuzat să o primească, astfel că bătrâna a fost readusă la spital.

Femeia ajunsese la spital în stare gravă, și a fost diagnosticată cu "casexie extremă", boală care se manifestă prin slăbire generală a organismului, cu scăderea activității sistemelor morfuncționale, hipotensiune și topire musculară.

Cele mai citite

Se redeschide circulația pe Transalpina. Anunțul directorului general al CNAIR

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că circulația rutieră pe Transalpina se va redeschide începând...

Se redeschide circulația pe Transalpina. Anunțul directorului general al CNAIR

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că circulația rutieră pe Transalpina se va redeschide începând...
Ultima oră
Pe aceeași temă