29.5 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialGrecii vor primi bani de la stat pentru PC-uri și internet

Grecii vor primi bani de la stat pentru PC-uri și internet

Guvernul elen vrea să înceapă un program de acordare de vouchere în valoare de 500 de euro persoanelor cu venituri scăzute pentru achiziţia de PC-uri, abonament la internet şi lecţii de utilizare a tehnologiei IT&C, transmite Mediafax.

Iniţiativa Solidaritatea Digitală a Ministerului Infrastructurii reprezintă o încercare de a utiliza resursele financiare din programul Convergenţa Digitală, finanţat de UE, înainte ca acestea să fie pierdute, scrie cotidianul elen Kathimerini, preluata de sursa citată.

Potrivit guvernului, vor avea dreptul să primească vouchere de 500 de euro cetăţenii eleni care din cauza veniturilor scăzute au fost eligibili pentru un ajutor social din surplusul bugetar înregistrat pentru anul 2013. Conform Mediafax, beneficiarii ajutorului social de 500 de euro trebuie să cheltuiască 250 de euro pentru achiziţia unui PC, 150 de euro pentru a acoperi cheltuielile cu un abonament la internet pe durata a 12 luni, iar restul de 100 de euro pentru un pachet de şase lecţii privind utilizarea ultimelor tehnologii IT&C.

Potrivit Ministerului Infrastructurii şi managerilor programului Convergenţa Digitală, Grecia nu va reuşi să cheltuiască 80-100 de milioane de euro din fondurile alocate de UE pentru Convergenţa Digitală până la sfârşitul anului 2015, iar ministerul va începe distribuţia voucherelor pentru ca banii să nu fie pierduţi.

Cele mai citite

Canicula se prelungește în toată România. ANM anunță temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale

Valorile maxime vor varia între 28 și 33 de grade Celsius pe litoral, în timp ce în Câmpia de Vest termometrele pot urca până...

Amendă de peste 10 milioane de euro pentru înțelegerea privind prețul zahărului. Consiliul Concurenței sancționează două companii

Potrivit Consiliului Concurenței, mecanismul ar fi făcut ca prețurile practicate de o companie către clienții săi să urmeze evoluția celor stabilite de altă companie,...

Transferul de 120 de milioane s-a blocat! Real Madrid a descoperit prea târziu problema

Mutarea lui Yan Diomande la Real Madrid este întârziată după apariția unui litigiu privind reprezentarea jucătorului.Real Madrid nu a reușit încă să oficializeze transferul...
Ultima oră
Pe aceeași temă