Dacă doar o mică parte dintre cei 19.000 de consumatori de droguri de mare risc din Bucureşti s-ar hotărî să se lase de stupefiante, nu ar avea cine să-i vindece. În Capitală sunt doar 17 medici psihiatri specializaţi pe dependenţa de droguri, în sistemul public de sănătate.
Cu mâini tremurânde, Răzvan îşi ridică încet bluza de pijama, fixează acul stiloului injector pe adomnen şi apasă uşor. “Te ajut?”, îl întreabă medicul psihiatru Bogdana Lazăr. Nu e nevoie, Răzvan se descurcă. Are diabet de la 6 ani. Astăzi, insulina pe care tocmai şi-a injectat-o în sala de tratamente a Centrului de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţilor pentru Tineri Sf. Stelian” nu e singurul medicament pe care îl ia. Răzvan, dependent de heroină, e pe metadonă, vrea să scape de droguri. Din nou. E a treia oară când ajunge la Sfântul Stelian, pe mâna doctoriţei Lazăr, după ce a avut mai multe episoade depresive şi o tentativă de suicid. “Parcă are pupilele mult mai mici, nu?”, o întreabă medicul Lazăr pe asistenta-şefă, după ce tânărul cu pielea ca varul şi privirea înceţoşată iese din cabinet.
Pacienţii de la Sfântul Stelian par să se mişte în reluare. Mălin, 24 de ani, într-un halat de spital, cu părul răvăşit şi cu ochii pierduţi, o caută din priviri pe doamna doctor. “Aţi citit-o?”, întreabă rugător când îi întâlneşte privirea. “Nu, Mălin, o s-o citesc”. Mălin a scris o nuvelă. Are 24 de ani, trăieşte cu HIV de doi ani şi are tulburare de personalitate.
“Teamă de abandon, reacţii disproporţionate faţă de stimuli, automutilare, vid existenţial, mai multe”, înşiră doctorul simptomele lui Mălin, care şi-a injectat ani de zile heroină şi acum încearcă să scape. Heroina a dărâmat-o şi pe Mădălina, al cărei rând a venit acum la tratament. Intră pe vârfuri în sala de tratament şi se aşază timid. Are 29 de ani, dar silueta străvezie, tenul galben-gri şi părul vopsit roşcat aprins îi ascund vârsta.
Marijuana, ecstasy, “legale”, MDMA (un fel de ecstasy, un praf care se dizolvă în apă), ciuperci, cocaină, heroină. Toate au trecut, la un moment dat, prin corpul Mădălinei.
“Iarba e cea mai safe, ecstasy mă făcea să plutesc, heroina ţine multe ore, de la ciuperci vedeam mandale, nişte cercuri colorate, simţeam o bucurie pe care puteam să o dau şi la alţii, dar vedeam şi nişte oameni negri, răi, demoni, legalele îmi făceau rău”, turuie tânăra efectele care au ţinut-o în ultimii 10 ani departe de lumea reală. Episoadele frecvente de depresie au adus-o de patru ori la Sfântul Stelian.
“Drogurile cresc nivelul de serotonină din sânge, dar apoi scade brusc. Şi se instalează depresia”, spune pacienta, împrumutând termenii folosiţi de medicii pe care i-a văzut de atâtea ori în ultimii ani. Acum, starea de sevraj a tinerei e ţinută în frâu de doza zilnică de 40 mg de metadonă.
A ei şi a celorlalţi 40 de pacienţi internaţi, precum şi a celor 200 de tineri care vin zilnic la ambulatoriu pentru “porţia” de substitut.
Grija lor o poartă cei şase medici psihiatri ai spitalului. Ei stabilesc doza de metadonă pentru fiecare pacient şi încearcă, prin şedinţe de terapie, să îi aducă pe linia de plutire. Fără astfel de ajutor – şi chiar şi cu el, deseori – tinerii “recad”. Acesta este termenul medical care defineşte eşecul lor repetat de a sta departe de droguri.
Pacienţi care mint şi manipulează
La cei 33 de ani ai săi, cu trei ani la activ la Sfântul Stelian şi cinci de rezidenţiat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia“, medicul psihiatru Bogdana Lazăr nu şi-a pierdut entuziasmul. Are răbdare pentru pacienţii săi, îi ascultă, îi înţelege, nu-i judecă. Mai exact, pacienţi cu tulburări de personalitate, care mint, manipulează, au motivaţii ascunse, recad foarte uşor, sunt prea sensibili, vin din familii destrămate şi sunt urâţi de societate. Acesta e pacientul-tip cu care lucrează dr. Lazăr zi de zi.
“Dependenţa se consideră patologie psihiatrică. O boală cronică, cu recăderi, cu ameliorare, cu tot ce vrei. Deci ei sunt în primul rând pacienţi”, spune medicul. Minionă, cu părul negru închis prins la spate şi ochelari cu rame negre, groase, tânăra doctoriţă are un aer de învăţătoare.
Deşi e calmă şi are vorba dulce, Bogdana Lazăr ştie să spună şi nu. Ferm, fără drept de apel, le tine piept celor care speră că metadona, în doza potrivită, să-i ducă acolo unde îi duc şi drogurile.
“O cantitate mai mare de metadonă te face tot chiaun”, explică medicul de ce pacienţii ei ar face totul să o convingă să le prescrie mai mult. Trebuie însă găsit un echilibru: doza trebuie să îi facă oameni funcţionali, să nu fie somnolenţi, să poată vorbi, sta în picioare, dar nu trebuie să îi facă euforici.
Dr. Lazăr este unul dintre puţinii medici psihiatri specializaţi pe adicţia de droguri în Bucureşti. Deşi numărul consumatorilor este în creştere, numărul de medici a rămas constant: undeva sub 20.
“Nu mai sunt foarte mulţi. Mai sunt câţiva la Obregia, câte unul la cele câteva centre de adicţie”, spune medicul.
O explicaţie a numărului foarte mic de psihiatri specializaţi pe adicţia de droguri este ignorarea acestui domeniu încă din facultate, crede dr. Lazăr.
“I-ar trebui şi psihiatriei care se ocupă de toxicomanie o bucăţică din rezidenţiat, două luni, trei luni, cinci luni. Chiar dacă nu ar fi obligatorii. Fără, nu poţi să îţi faci o imagine. Îţi închipui că toxicomanul este un psihopat, că se droghează pentru că aşa vrea el, şi deci n-ai cum să lucrezi cu el,” spune Lazăr, potrivit căreia, în viziunea celorlaţi psihiatri, toxicomania nu este, de fapt, psihiatrie.
Medicul le transmite tinerilor psihiatri rezidenţi, care acum îşi aleg o specializare, să iasă din zona de confort, să deschidă ochii la realitatea din jur: “să nu mai ia de-a gata părerile altora, fără să se lovească ei de experienţa respectivă.”
La Spitalul Sfântul Stelian face gărzi, regulat, şi medicul psihiatru Teodora Ciolompea, coautor al cărţii “Terapia toxicodependenţei”. Nu are cabinet privat şi nici nu intenţionează să-şi deschidă unul.
„Această meserie nu se poate face pentru un profit. Ăsta este şi motivul pentru care mulţi doctori psihiatri stau departe de această specializare, a dependenţei de droguri. Cei care vin la noi să-şi ia tratamentul nu au bani nici de mâncare, nici să-şi ia o cartelă de metrou, în nici un caz de plata tratamentului de dezintoxicare”, spune medicul.
Deficitul de personal în domeniul toxicodependenţei are două cauze majore, crede medicul: teama, chiar repulsia medicilor de a lucra cu “drogaţi, cei mai mulţi de pe străzi, murdari, ca vai de ei” şi ignorarea de către autorităţi a acestui domeniu. “Sunt doar două spitale – Sfântul Stelian şi Obregia, câteva centre şi două-trei ONG-uri. Nici pe departe de ajuns pentru câţi consumatori are oraşul ăsta”, spune medicul.
Directorul Agenţiei Antidrog: „Ne vom lovi de o problemă”
Se ridică astfel întrebarea ce s-ar întâmpla dacă un procent mic, de 10 la sută, de exemplu, din cei 19.000 de consumatori de droguri de mare risc din Bucureşti – care au cea mai mare nevoie de metadonă şi terapie psihiatrică – s-ar decide să renunţe la droguri? Ar face faţă reţeaua de servicii medicale destinate lor?
Oficialii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), instituţia care coordonează activitatea antidrog la nivel naţional şi e responsabilă pentru politicile antidrog, nu consideră o problemă numărul mic al medicilor psihiatri specializaţi pe adicţia de droguri. Cel puţin nu pentru moment.
Agenţia are în subordine trei centre de asistenţă integrată în adicţii, fiecare coordonat de câte un medic psihiatru.
„Putem să acoperim evaluarea psihiatrică şi de diagnosticare a beneficiarilor. Dacă va creşte numărul lor, cu siguranţă că va trebui să apelăm la mai mulţi psihiatri şi atunci cred că ne vom lovi de o problemă”, spune directorul instituţiei, chestorul de poliţie Sorin Oprea.
Percepţia medicilor psihiatri despre toxicomani şi fondurile puţine ar fi motivele care îi ţin departe de domeniul dependenţei de droguri pe specialiştii din medicină, consideră directorul ANA.
„Ce să facă un specialist în psihiatrie la Agenţie în condiţiile în care într-un cabinet de psihiatrie ar câştiga de nu ştiu câte ori mai mult?”, se întreabă, retoric, Oprea.
Psihoterapeutul Diana Şerban, angajată a Agenţiei Antidrog, cunoaşte în profunzime subiectul:
„Este mai simplu să lucrezi ori în sistemul de stat, ori să ai dublu, şi cabinet privat, decât să lucrezi cu consumatori, într-un centru ambulatoriu, ştiindu-se că toxicomanii sunt o populaţie cu care se lucrează foarte greu. Ai nevoie de foarte multe instrumente ca să rezişti. Într-un spital de psihiatrie faci vizita dimineaţa, faci de gardă, dai medicaţie şi ai totul sub control.”
Îngrijoraţi de această tendinţă, specialiştii Agenţiei vor să propună înfiinţarea unui departament specializat pe adicţie în cadrul catedrei de Psihiatrie a Universităţii de Medicină din Bucureşti. „Discuţiile sunt însă într-un stadiu incipient, nu vă imaginaţi că se va întâmpla mâine,” spune Şerban.
Astfel, pentru moment, “norocul” autorităţilor este că toxicomanii nu doresc vindecarea. Astfel, potrivit unui studiu realizat în 2012 de Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog şi Asociaţia Carusel, 1 din 3 respondenţi nu a apelat la vreun serviciu medical în anul 2012. Autorii studiului au intervievat 417 consumatori de droguri injectabile, alţii decât cei din evidenţele spitalelor şi centrelor de dezintoxicare. Acelaşi document arată că 76,8% din consumatorii de droguri injectabile din Bucureşti nu au asigurare medicală.
DEFICIT. Psihiatrii, depășiți de situație
Dacă strategia Agenţiei Naţionale Antidrog va avea succes şi va aduce la tratament din ce în ce mai mulţi consumatori, medicii psihiatri din sistemul de stat care lucrează cu dependenţii de droguri ar fi total depăşiţi de situaţie:
Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţilor pentru Tineri „Sf. Stelian”– 6 medici psihiatri specializaţi pe adicţia de droguri.
Spitalul Clinic de Psihiatrie “Alexandru Obregia” – 8 medici psihiatri specializaţi pe adicţia de droguri.
Centrele de Asistenţă Integrată în Adicţii ale Agenţiei Naţionale Antidrog (CAIA) – 3 medici psihiatri specializaţi pe adicţia de droguri.
RISC. HIV şi TBC, pericole din umbră
Percepţia că toxicomanii stau undeva ascunşi şi nu reprezintă un pericol direct şi real pentru populaţie trebuie să se schimbe, arată specialiştii.
Prevalenţa HIV în rândul consumatorilor de droguri injectabile a crescut alarmant în România, de la 1% în 2008 la 53,3% în 2012, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog şi Asociaţia Carusel.
În plus, conform Compartimentului pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”, a crescut numărul de cazuri de transmitere a HIV prin administrarea de droguri injectabile de la 3% în 2010 la 30% în 2013.
O altă tendinţă îngrijorătoare este că 12% din consumatorii de droguri injectabile infectaţi cu HIV au şi TBC. Tuberculoza, transmisibilă prin aer, poate ajunge mult mai uşor la populaţia generală.
