0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialTrei trenuri de persoane, BLOCATE, din cauza unui camion. Ce a făcut...

Trei trenuri de persoane, BLOCATE, din cauza unui camion. Ce a făcut șoferul

Trei trenuri de persoane, între care unul InterRegio care circulă pe ruta Timişoara-Mangalia, sunt blocate, luni seară, în judeţul Timiş, după ce un camion a rupt firele de contact la o trecere la nivel cu calea ferată, relatează Mediafax

Șoferul a fugit de la fața locului, iar poliţiştii au deschis un dosar penal.

Potrivit liderului Sindicatului Mișcare Comercial CFR Timișoara, Petrică Stoian, un camion a trecut cu remorca ridicată calea ferată printr-un pasaj în halta din localitatea Belinț și a rupt toate firele de contact.

În urma acestui incident, trei trenuri – două Regio care circulă în judeţul Timiș și unul InterRegio pe ruta Timişoara-Mangalia – au rămas blocate pe calea ferată.

„Un camion a trecut calea ferată printr-un pasaj în halta din Belinț, cu remorca ridicată, și a rupt toate firele de contact pe care le avem noi. Două trenuri de persoane au rămas blocate, iar trenul Timișoara – Mangalia, tot de persoane, a plecat din gara Timișoara Nord și va sta puțin la Topolovățu Mare, unde va fi preluat de o locomotiva Diesel. Suntem pregătiți. Oamenii au primit apă minerală de la angajații noștri, am trimis mașina chiar pe câmp cu lăzi de apă minerală rece. Faza de remediere a defectelor e aproape de finalizare. Sunt două trenuri de persoane Regio și un InterRegio, Timișoara – Mangalia, dar nu pot să vă spun despre câţi călători este vorba”, a declarat Petrică Stoian, corespondentul Mediafax. 

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut în jurul orei 17.00, iar muncitorii sunt aproape de remedierea avariei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru distrugere în acest caz și în prezent îl caută pe șoferul camionului care a produs avaria.

„Din spusele martorilor este vorba de un camion care a agățat firele de contact ale CFR cu o remorcă, dar care a și plecat de la fața locului. Încercăm să îl identificăm pe șofer”, a declarat Ancuța Morariu, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș.

Reprezentanții CFR estimează că într-o oră sau două va fi remediată avaria.

Cele mai citite

Peste 3.000 de solicitări la Ambulanța București-Ilfov în perioada Crăciunului

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a înregistrat 3.009 solicitări între dimineața zilei de 24 decembrie și dimineața zilei de joi, a anunțat managerul instituției,...

Guardiola anunță schimbări. „Ne dorim jucători pentru următorii cinci ani”

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a declarat după egalul cu Everton, scor 1-1, că echipa are nevoie de transferuri care să asigure viitorul...

Avionul Azerbaidjan Airlines a fost doborât de antiaeriana Rusiei

Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters...
Ultima oră
Pe aceeași temă