Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus controlul judiciar pe cauțiune față de senatorul PSD Isăilă Marius Ovidiu. Acesta este urmărit penal pentru trafic de influență în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii DNA au dispus ca Isăilă Marius Ovidiu să depună o cauţiune în valoare de 500.000 de lei la dispoziţia DNA. Dacă nu va putea face acest lucru, senatorul PSD va trebui să constituie o garanţie reală, mobiliară ori imobiliară, în limita aceleiaşi sume de 500.000 de lei, în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Protrivit DNA, Isăilă Marius Ovidiu ar fi luat mită 200.000 de euro pe vremea când era ministru al Finanțelor. Acesta ar fi primit suma de bani împreună cu consilierul parlamentar Cristian Ene pentru a împiedica efectuarea unui control la o societate comercială.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, senatorul Isăilă Marius Ovidiu trebuie să respecte mai multe obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
- să nu părăsească teritoriul României – interdicţia de a părăsi ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
- să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii şi martori şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, pe nicio cale;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
În cazul în care Isăilă încalcă obligațiile care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, procurorii DNA au mai sispus trei măsuri împotriva lui Isăilă:
- instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile, până la concurenţa sumei de 220.000 de euro
- luarea inscripţiei ipotecare asupra mai multor imobile imobile aparţinând lui Isăilă
- instituirea sechestrului asupra conturilor lui Isăilă