Textul de mai jos a fost scris cu exact 25 de ani în urmă, în iulie 1990, când Gellu Naum (1 aug. 1915 – 29 sept. 2001) împlinea vârsta de 75 de ani. A fost publicat în revista Contrapunct (nr. 31, 3 aug. 1990), care a editat un număr special, dedicat aniversării poetului. Textele lui Naum, intercalate mai jos, sunt scrise în 1940-1941 (la întoarcerea sa din Paris), când poetul avea 25 ani. Sunt texte publicate în 1945. André Breton susţinea că, în acei ani (1945-1947), „capitala mondială a suprarealismului s-a mutat la Bucureşti“. La centenarul naşterii poetului, republic acest text pentru că misterul poeziei lui Naum palpită în pliurile sale.
Demonismul obiectului
Cu câteva zile în urmă [pe 15 iulie 1990] l-am vizitat pe Gellu Naum, la Comana. Discuția a fost lungă, imposibil de reprodus aici. Dacă ar trebui totuşi să asemăn cu ceva starea poetului, aş face-o cu cea a caisului din propria sa livadă: cu crengile rupte de prea mult rod. „De ce nu culegeți fructele?“, l-am întrebat. „Pentru că nu sunt încă suficient de coapte.“ „De ce nu vă scrieţi memoriile?“, l-am întrebat. „Pentru că nu mă simt încă la vârsta memoriilor.“ Când s-a lăsat întunericul, am plecat spre casă cu câteva caise culese din crengile pomului şi cu câţiva lilieci culeşi din pletele poetului.
Citește continuarea textului în Revista 22.
