12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVânzările de retail cresc în UE dar in România scad

Vânzările de retail cresc în UE dar in România scad

România a înregistrat în aprilie cea mai puternică scădere a volumului vânzărilor de retail din întreaga Uniune Europeană. Regresul a fost de 3,2% față de luna martie. În același timp însă, consumul a crescut în medie cu 0,6% la nivelul celor 28 de state comunitare, potrivit unui comunicat al Eurostat, citat de Mediafax.

Unele scăderi ale vânzărilor de retail s-au înregistrat și în state precum Malta, Germania sau Portugalia. totuși aceste scăderi au fost semnificativa mai mici față de cele raportate de țara noastră: 2,6% în cazul Maltei și 0,9% pentru Germania și Portugalia.

Pe de altă parte, creșterile înregistrate în domeniul vânzărilor e retail nu au depășit procentrul de 2,5% în niciun stat UE. Astfel, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în această perioadă de Letonia, cu 2,5%, Marea Britanie, cu 2,1%, Estonia, Franţa şi Slovenia, toate trei cu 1,4%, mai scrie sursa citată.

De asemenea, în zona zona euro, formată din 18 state membre UE, comerţul cu amănuntul a crescut în aprilie, faţă de martie, cu 0,4%.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă