Vlad Chiricheș este foarte aproape de un transfer la Napoli, după ce actualul său club, Tottenham și gruparea italiană au ajuns la un acord. Fundașul român a făcut deja vizita medicală, iar zilele următoare urmează se semneze noul său contract.
Venirea lui Vlad Chiricheș a fost intens dezbătută pe rețelele de socializare ale napoletanilor, iar presa din Cizmă l-a luat cu asalt pe român chiar din momentul în care mașina în care se afla a ajuns la baza de antrenament a clubului.
Românul ar urma să semneze un contract pe cinci ani de zile, cu un salariu de circa 1,5 milioane euro anual, conform presei italiene. Tottenham va primi 6 milioane euro, asta după ce l-a cumpărat de la Steaua, în 2013, contra sumei de 9,5 milioane, conform tuttonapoli.net.
Fundașul român, în vârstă de 25 de ani, va avea șansa unui imbold în cariera sa, după ce ultimul an la Tottenham a fost dezastruos, cu accidentări și perioade petrecute pe banca de rezerve, dar și cu evoluții slabe atunci când a prins meciuri pe teren.
Chiricheș este om de bază a naționalei lui Anghel Iordănescu.
Citește și Chiricheș, adus la Napoli peste capul antrenorului! „Dacă ei l-au ales…”