27.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăOpera & Classical MusicTrei decenii prin sălile de judecată

Trei decenii prin sălile de judecată

A desenat politicieni celebri, criminali în serie, sportivi de performanță, traficanți de arme, femei violate, familii ale victimelor și alte personaje chemate în fața instanțelor judecătorești din Statele Unite. Crochiurile sale au surprins cu empatie tragediile și absurdul acestui univers. Deși avea menirea de a compensa lipsa camerelor foto la procese, a surprins experiența umană din sălile de judecată într-o manieră în care n-ar fi putut-o face niciun aparat foto din lume. Tehnologia, însă, a făcut să dispară desenatorul de crochiuri de la procesele americane, ridiculizându-i rostul. Astfel, după 30 de ani, cariera de succes a artistului texan Gary Myrick s-a încheiat brusc.

Expansiunea tehnologiei ne-a alterat definitiv felul în care percepem și înțelegem lumea: fotografia a shimbat pictura, înregistrările audio au schimbat relația noastră cu muzica, iar internetul a schimbat lumea tiparului. Ilustrațiile, însă, spune Myrick, ne spun o poveste. De aceea, diferența dintre o cameră foto și un artist în sala de judecată ar putea fi cea dintre o transcriere seacă, factuală și rece, și un roman.

Povestea artistului american, într-un film difuzat de New York Times.

Courtroom Sketch Artist from The New York Times – Video on Vimeo.

 

Cele mai citite

Seceta lovește rezervele de apă: 133 de localități au restricții la alimentarea din rețelele publice

Un număr de 133 de localități din 14 județe au introdus restricții în furnizarea apei prin sistemele centralizate, pe fondul scăderii resurselor disponibile. Alte...

Nicușor Dan, după decizia Moody’s: România își păstrează ratingul, dar încă are de convins investitorii

Nicușor Dan susține că decizia agenției reflectă eforturile depuse în ultimul an pentru echilibrarea finanțelor publice și reducerea cheltuielilorPreședintele Nicușor Dan consideră că menținerea...

Spania răspunde Italiei cu controale la frontieră pe fondul crizei migrației

Măsura se aplică atât cetățenilor italieni, cât și altor pasageri care sosesc din Italia cu avionul sau cu vaporul, în contextul presiunii migratoriiSpania introduce,...
Ultima oră
Pe aceeași temă