22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSmartwatch de la Samsung

Smartwatch de la Samsung

Samsung Electronics va lansa, în următoarele luni, un smartwatch care să funcţioneze ca un telefon autonom, spre deosebire de majoritatea dispozitivelor existente pe piaţă care trebuie să se conecteze la un smartphone pentru a efectua sau primi un apel, au declarat surse apropiate situaţiei. Dispozitivul va putea să facă fotografii, să trimită emailuri şi va avea instalate GPS, Bluetooth şi un sistem de monitorizare a ritmului cardiac, funcţii care l-ar face mândru pe James Bond, au arătat sursele citate de Wall Street Journal, preluat de Mediafax.

Compania sud-coreeană, cel mai mare furnizor de smartphone-uri la nivel mondial, discută cu operatori de telefonie din Statele Unite, Coreea de Sud şi Europa în legătură cu ceasul-telefon, pe care speră să îl lanseze în iunie-iulie. Smartwatch-ul va funcţiona cu sistemul de operare Tizen, dezvoltat de Samsung în colaborare cu Intel. Sursele au refuzat să spună numele noului dispozitiv sau dacă utilizatorul va efectua apelurile ţinând ceasul aproape de gură.

Ideea ceasurilor care permit comunicarea a apărut încă din anii ’40, în literatura poliţistă. În viaţa reală, aceste dispozitive au fost rare şi au avut viaţă scurtă, de la un ceas de mână cu funcţie de emisie-recepţie, prezentat în 1953 într-o revistă de ştiinţă, şi până la o primă încercare a Samsung, din 1999, cu ceasul SPH-WP10, retras de pe piaţă în lipsa cererii.

În ultima perioadă, interesul pentru aceste ceasuri a revenit, companii precum Google şi ZTE pregătind lansări de dispozitive de mână inteligente. Apple, principalul concurent al Samsung, ar urma să lanseze un smartwatch în acest an. Samsung a lansat patru astfel de produse, între care Galaxy Gear, prevăzut cu sistemul de operare Android al Google, şi Gear 2, cu sistemul Tizen.

Toate aceste cesuri trebuie însă să se conecteze la un smartphone pentru a efectua apeluri sau pentru navigarea pe Internet. Noul ceas-telefon al Samsung, care va fi dotat cu card SIM, va fi unul dintre puţinele aparate autonome de pe piaţă şi singurul fabricat de un producător mare. Mulţi analişti consideră însă că smartwatch-urile, cu funcţii de telefon sau nu, este improbabil să atragă un interes mare.

"Rămâne încă întrebarea de ce ar avea oamenii nevoie să cumpere smartwatch-uri. Samsung domină piaţa dispozitivelor de acest tip, dar va mai dura până când acestea vor contribui la profitul companiei, piaţa ceasurilor inteligente fiind mai slabă decât cea a smartphone-urilor", a declarat Lee Seung-woo, analist la IBK Securities în Seul.

Compania de cercetare a pieţei IDC anticipează că livrările mondiale de dispozitive purtabile, inclusiv smartwatch-uri, se vor tripla în acest an la peste 19 milioane de unităţi. În cazul smartphone-urilor, vânzările ar urma să crească cu 19,3%, la 1,2 miliarde de unităţi.

Smartwatch-urile au şi un alt rol pentru Samsung, der testare a sistemului de operare Tizen, elementul central al strategiei Samsung de dezvoltare software, pentru a concura mai eficient Apple şi Google. Samsung vrea să utilizeze Tiuzen la conectarea dispozitivelor sale purtabile cu alte produse, precum camerele foto, frigiderele şi aparatele de climatizare.

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă