28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialInstagram, interzis în Iran

Instagram, interzis în Iran

Un tribunal iranian a ordonat interzicerea aplicației de distribuit fotografii Instagram, anunță The Jerusalem Post. Decizia curții a fost motivată de posibile încălcări ale dreptului la viață privată.

O relatare Associated Press, preluată de I4U, spune că utilizatorii de Internet din Iran puteau accesa Instagram vineri după-amiază. Este posibil ca hotărârea tribunalului să nu fie pusă în aplicare, existând și alte situații de acest fel în trecut.

Astfel se încheie o săptămână care a început cu acuzele adresate de Ministrul Culturii din Iran actriței Leila Hatami, pentru că a acceptat să fie sărutată pe obraz de președintele juriului Festivalului de la Cannes. Câteva zile mai târziu, șase tineri, care au dansat în varianta iraniană a clipului "Happy", au fost arestați pentru comportament indecent. Iar, după știrea blocării Instagram în Republica Islamică Iran, putem spune că nu a fost o săptămână bună pentru imaginea acestei țări în lume.

O știre la fel de proastă pentru utilizatorii rețelelor sociale este amenințarea adresată de către nouă putere de la Bangkok, care s-a instalat în frunte Tailandei după recenta lovitură de stat dată de șefii armatei. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că rețele sociale găzduiesc numeroase critici la adresa loviturii de stat și a autorilor acesteia, arată The Next Web.

Cele mai citite

CFR Cluj își află următorul obstacol european! Adversarii din play-off pot fi de calibru

CFR Cluj va afla luni posibila adversară din play-off-ul UEFA Conference League, înaintea dublei cu Tromso din turul al treilea preliminar.CFR Cluj continuă parcursul...

Cod portocaliu de caniculă. Temperaturile pot ajunge la 40 de grade în vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că valul de căldură se va intensifica în weekend și va continua și în prima parte a săptămânii...

Muntenegru încheie o campanie europeană de coșmar! Toate reprezentantele au fost eliminate înainte de turul trei

Muntenegru a rămas fără nicio echipă în cupele europene încă din primele două tururi preliminare ale sezonului.Fotbalul din Muntenegru traversează una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă