23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAproximativ 35.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase...

Aproximativ 35.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

La Iaşi continuă să vină pelerini din toată ţara, zeci de autocare şi microbuze fiind parcate pe străzile din apropierea centrului municipiului.

Potrivit organizatorilor pelerinajului, până sâmbătă după-amiază au trecut pe la racla cu sfintele moaşte, aşezată într-un baldachin în curtea catedralei din Iaşi, aproximativ 35.000 de persoane.

Pe tot parcursul zilei, rândul credincioşilor a măsurat constant peste trei kilometri.

Peste 120 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în primele două zile de pelerinaj, în zona Catedralei Mitropolitane fiind montate mai multe corturi de prim-ajutor.

În cursul serii este programat pelerinajul Calea Sfinţilor, racla cu sfintele moaşte urmând să fie purtată pe umeri de către preoţi, pe străzile centrale ale Iaşiului.

Tot în cursul serii vor ajunge la Iaşi moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia.

Sfânta Liturghie este programată luni şi se va desfăşura pe o scenă amplasată în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă