Lionel Messi și-a prelungit contractul cu Barcelona până în vara anului 2018, catalanii anunțând încă de anul trecut că starul argentinian este unul dintre jucătorii netransferabili ai echipei. Messi va avea un salariu comparabil cu al lui Cristiano Ronaldo, de la Real Madrid.
Internaţionalul argentinian, de 26 de ani, a semnat noul contract la sediul clubului în prezenţa preşedintelui Josep Maria Bartomeu şi a tatălui său, Jorge Messi. Potrivit noului său contract Messi ar urma să câștige între 13 – 20 milioane euro anual, unul dintre cele mai mari salarii din fotbalul european.
Lionel Messi, care evoluează pentru Barcelona din 2000, va avea o clauză de reziliere record, de nu mai puțin de 250 de milioane de euro. Cu toate că existau zvonuri cum că șeicii de la PSG ar fi fost dispuși să plătească această clauză, catalanii au stabilit că Messi este netransferabil, indiferent de suma pe care ar plăti-o vreun alt club.
Lionel Messi a avut un sezon mai puțin bun, lipsind câteva săptămâni de pe teren la începutul campionatului, după care forma sa a lăsat de dorit în meciurile decisive din Liga Campionilor sau din Primera Division. Barcelona a fost eliminată de Atletico, în sferturile Ligii Campionilor, și a pierdut și campionatul tot în fața aceluiași club, când a remizat, în ultima etapă, scor 1-1, cu Atletico.