5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialAproape șase milioane de români folosesc zilnic Internetul

Aproape șase milioane de români folosesc zilnic Internetul

Peste 5,9 milioane de români – 61,6% – folosesc zilnic Internetul, se arată în cel mai recent Studiu de Audienţă şi Trafic de Internet (SATI), realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT). În plus, tendința este de creștere susținută, se mai arată în cercetare.

Cifrele studiului sunt măsurate pentru perioada 1 decembrie 2013 – 28 februarie 2014 şi au fost transmise membrilor BRAT pe 14 mai.

Interesul utilizatorilor de Internet a scăzut în ceea ce privește știrile și informațiile din sport sau auto, dar a crescut în ceea ce priveşte articolele referitoare la jocuri online şi cele de divertisment. Autorii studiului atrag însă atenția ca ar putea fi vorba de o tendință de sezon, având în vedere că perioada studiată a inclus sărbătorile de iarnă. 

Privitor la intenţia de achiziţionare de bunuri şi servicii, în perioada măsurată a scăzut interesul pentru telefoane mobile, servicii de telefonie mobilă, servicii de cablu-TV, asigurări şi credite. A crescut, tot o problemă de sezonalitate, intenția de cumpărare de servicii turistice.

Studiului conține si rezultatele de audienţă pentru 154 de site-uri. 

BRAT este organizaţia industriei de media din România care măsoară audienţa presei scrise şi a mediului online, auditează tirajele (presă scrisă) şi monitorizează investiţiile în publicitate (presă scrisă, online, radio şi outdoor). Măsurătorile şi monitorizările BRAT sunt independente şi transparente, pe baza standardelor profesionale stabilite de membrii săi în concordanţă cu normele internaţionale.

BRAT pune la dispoziţia pieţei de media şi de publicitate indicatorii de performanţă obţinuţi în urma auditului şi a studiilor realizate. De aceea, rapoartele BRAT reprezintă reperul sigur şi credibil pentru decizii strategice care implică industria media. SATI este realizat de BRAT şi reprezintă singurul instrument recunoscut de industria media pentru măsurarea şi evaluarea performanţelor în mediul virtual.

SATI a fost lansat în urmă cu şapte ani şi oferă date despre peste 300 de site-uri şi de mobisite-uri, în urma unui sistem complex de cercetare online care reuneşte cinci componente: trafic, audienţă şi caracteristici socio-demografice, streaming, mobisites şi mobile in-app şi monitorizare de publicitate (MIPO).

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Huja alege România! Fundașul născut în Portugalia, aproape de debutul la națională

Marian Huja, fundașul Petrolului Ploiești, își exprimă dorința de a reprezenta România, deși are posibilitatea de a juca pentru Portugalia, țara în care s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă