România depinde de nou de evoluția Stelei în cupele europene pentru a-și menține poziția în clasamentul coeficienților UEFA. Partida Partizan – Steaua ar putea decide dacă Liga I va trimite una sau două echipe în Liga Campionilor în sezonul 2017-2018.
România se află pe locul 15 în clasamentul coeficienților UEFA și datorită ascensiunii sale va beneficia, în sezonul 2016-2017, de un loc în plus în preliminariile Ligii Campionilor. Totuși situația se va putea schimba peste doi ani dacă Steaua nu va reuși să o elimine pe Partizan și apoi să treacă și de play-off.
România este urmată strâns de Austria, iar echipele Rapid Viena și Red Bull Salzburg fac ravagii în preliminariile Ligii Campionilor. Cel mai negru scenariu ar fi ca acestea două să ajungă în grupele Ligii Campionilor, caz în care va fi obligatoriu ca Steaua să joace și ea în grupe pentru ca România să mai aibă măcar șanse minime la păstrarea locului 5. Pentru calificarea în grupele Ligii o țară primește bonus 4 puncte.
O eliminare a Stelei în fața lui Partizan, chiar și dacă echipa roș-albastră ar urma apoi să se califice în grupele Ligii Europa, va cântări decisiv în depășirea României de către Austria.
O singură echipă românească mai are șanse să continuie în Europa în turul următor, Astra Giurgiu, care după 2-2, în deplasare, cu West Ham, are nevoie o victorie sau de o remiză (albă sau 1-1) pentru a merge mai departe.
ASA Târgu Mureș, învinsă cu 3-0 pe teren propriu, de către Saint-Etienne, ar avea nevoie de un miracol pentru a întoarce scorul în deplasare. Una dintre echipele din cupele europene, FC Botoșani, a fost deja eliminată de Legia Varșovia.
Clasament coeficienți UEFA: România – locul 15, 24,383 puncte (3/4 echipe rămase), Austria – locul 16, 22.200 (5/5).
Croația, de pe locul 17, reprezintă în acest moment o amenințare mult prea mică pentru România.