24.8 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialRasmussen: România nu este singură, se bucură de protecția completă a NATO

Rasmussen: România nu este singură, se bucură de protecția completă a NATO

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, vineri, la Cotroceni, că România nu este singură în conflictul care se poartă la granițele Ucrainei, bucurându-se de protecția completă a NATO.

”Jucați un rol excepțional în Afganistan, sunteți foarte activi în programele noastre internaționale și ați demonstrat că e posibil să întoarcem tendința de reducere a bugetelor de Apărare și să faceți investiții substanțiale în capacități substanțiale. Sarcina principală a NATO este apărarea aliaților.
 Am discutat criza serioasă de la granițele noastre, România nu e singură, sunteți parte a NATO și orice aliat se bucură de protecția completă a NATO . 

Citește și: Întâlnire Băsescu-Rasmussen la București

Am consolidat prezența noastră în aer, pe mare și pe teren din Marea Neagră până în Baltică și vom face tot ce e necesar oricât e nevoie deoarece agresiunea Rusiei subminează chiar principiile pă care am construit pacea și prosperitatea, dreptul fiecărei națiuni de a-și determină viitorul și respingerea sferelor de influență. Știu că pot conta pe sprijinul dvs și va mulțumesc pentru angajamentul personal pentru alianță noastră”, a declarat secretarul general al NATO/. 

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a fost primit vineri la Palatul Cotroceni, de Traian Băsescu.

 

Cele mai citite

BCE păstrează dobânzile neschimbate, dar avertizează: energia și conflictul din Orientul Mijlociu pot reaprinde inflația

Oficialii instituției avertizează că noile tensiuni geopolitice și scumpirea energiei pot întârzia revenirea inflației la ținta de 2%Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât, joi, să...

Nicușor Dan: România și India își propun dublarea schimburilor comerciale

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la evenimentul „Romania India Business Forum”, că India este al treilea partener economic al României din zona Indo-Pacific,...

Bergodi a trăit toate emoțiile într-o singură seară! Mesajul transmis înaintea returului cu Brann

Cristiano Bergodi a comentat remiza obținută de Universitatea Cluj, scor 2-2, cu Brann Bergen, în prima manșă a turului al doilea preliminar din Conference...
Ultima oră
Pe aceeași temă