12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialPe cine a numit Ponta preşedinte la CNCAN

Pe cine a numit Ponta preşedinte la CNCAN

Premierul Victor Ponta a numit un nou preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

Acesta este Gabril Petre, care până acum a fost şef serviciu dispecer la filiala Electrica din Brăila.

Responsabilităţile lui au fost coordonarea activităţii de dispecer şi, din punct de vedere tehnic, a proiectelor finanţate cu fonduri UE, informează Mediafax.

Gabril Petre are 54 de ani, este de profesie inginer şi deţine o diplomă de master în management.

Petre îl înlocuieşte în funcţia de preşedinte CNCAN, cu rang de secretar de stat, pe Constantin Popescu, eliberat la cerere din această poziție la mijlocul lunii iulie.

CNCAN este în coordonarea Guvernului şi reprezintă autoritatea naţională în domeniul reglementării, autorizării şi controlului activităţilor nucleare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

SUA fac „tot ce este omenește posibil” pentru a furniza rapid arme Ucrainei

Statele Unite(SUA) fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza rapid arme Ucrainei, care se confruntă cu o nouă ofensivă rusă, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă