3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialRegele Mihai i-a retras titlul de "Principe al României" nepotului său Nicolae

Regele Mihai i-a retras titlul de „Principe al României” nepotului său Nicolae

Regele Mihai i-a retras titlul de ”Principe al României” nepotului său Nicolae și l-a exclus, astfel, din succesiunea la Coroana României, subliniind că Nicolae va găsi ”un fel potrivit” de a-și servi idealurile. 

„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» și calificativul de «Alteță Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai.

Citește și: Casa Regală: Retragerea titlului principelul Nicolae NU este o pedeapsă

Astfel, în comunicatul trimis se Casa Regală se arată că Regele Mihai a luat această decizie ”cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei”.

De asemenea, Regele Mihai a subliniat că atunci când vor veni acele vremuri românii vor avea nevoie de ”o cârmuire sub semnul modestiei”.

„Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți”, se susţine în comunicat.

De asemenea, în comunicat se precizează că Regele Mihai îi păstrează aceeași ”afecțiune nepotului său”. 

„Păstrând aceeași afecțiune nepotului său. Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat”, se mai spune în comunicat.

Mama fostului principe, Alteța Sa Regală Principesa Elena, a fost anunțată de decizia Regelui printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele. 

Nicholas Medforth-Mills, „principele Nicolae al României”, este fiul principesei Elena a României şi a primit titlul princiar la 1 aprilie 2010, find al treilea în ordinea de succesiune dinastică.

Fostul principe a participat, în luna mai , la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Regalităţii.

În luna martie, fostul principe a participat la un tur ciclist caritabil, în beneficiul proiectelor iniţiate de Asociaţia Curtea Veche pentru promovarea lecturii la nivel naţional.

De asemnea, în luna decembrie a anului trecut, Nicoale a fost primit la palatul Buckingham de către regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii, în cadrul unei vizite oficiale intreprinse de principesa Margareta la Londra.

 

Cele mai citite

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....

Donald Trump reducerea taxelor pentru Canalul Panama sau returnarea controlului către SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a solicitat statului Panama să reducă taxele aplicate pentru utilizarea Canalului Panama, invocând tarife „ridicole și extrem de...

BCE aproape de ținta de inflație: Christine Lagarde avertizează asupra riscurilor din sectorul serviciilor

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat că zona euro este "foarte aproape" de a atinge ținta de inflație pe termen mediu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă