Simona Halep, 3 WTA și cap de serie numărul 2, și-a aflat adversara pe care o va întâlni, marți seara, în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de la Toronto, Rogers Cup.
Simona Halep, care a avut acces liber în primul tur datorită faptului că se află între primele 8 favorite, o va întâlni pe Jelena Jankovic (23 WTA). Jucătoarea din Serbia s-a calificat în turul secund după ce a eliminat-o pe Caroline Garcia (Franţa, 38 WTA), cu scorul de 7-6 (4), 6-2, după o oră şi 38 de minute.
Halep și Jankovic vor evolua în jurul orei 20.00 (ora României) pe arena centrală a turneului.
Halep, 23 ani, și Jankovic, 30 ani, s-au mai întâlnit până acum de cinci ori, românca impunându-se în ultimele patru partide. Ultima confruntare directă a fost cea din finala turneului de la Indian Wells (Premier Mandatory), din martie 2015, când Halep a câștigat cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4.
Turneul Rogers Cup este dotat cu premii în valoare totală de 2.513.000 de dolari.