6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialDepresia femeilor, redusă cu carne de pește

Depresia femeilor, redusă cu carne de pește

Consumul de peşte de cel puţin două ori pe săptămână reduce riscul de depresie cu până la 25%. Nivelul crescut de acizi graşi Omega 3 din peşte, care interacţionează cu hormonii sexuali feminini estrogen şi progesteron, pentru a menţine funcţionarea corectă a creierului generează scăderea depresiei la femei, potrivit unui studiu publicat în American Journal of Epidemiology, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

O echipă a Institutului de cercetare Menzies din Australia a monitorizat peste 1.400 de bărbaţi şi femei, cu vârsta cuprinsă între 26 şi 36 de ani, pentru o perioadă de cinci ani. Fiecare participant la experiment a ţinut un jurnal al dietei pe care a urmat-o în acest interval – pentru a se vedea cât peşte a consumat, inclusiv fructe de mare, creveţi şi midii -, făcându-se ulterior legătura între dieta fiecărei persoane şi sănătatea mintală a acesteia.

Chiar şi după luarea în considerare a factorilor de risc pentru sănătate, cum ar fi fumatul, exerciţiile fizice, consumul de alcool, educaţia şi locul de muncă, a fost descoperită o legătură puternică între consumul de peşte şi incidenţa depresiei.

“În cazul femeilor, fiecare porţie de peşte adăugată în meniul săptămânal a dus la reducerea cu 6% a riscului de depresie în perioada imediat următoare. Femeile care mâncau regulat peşte mai mult de două ori pe săptămână prezentau un risc cu 25% mai mic de a suferi de depresie în perioada imediat următoare comparativ cu cele care mâncau peşte mai rar de două ori pe săptămână. În cazul bărbaţilor, consumul de peşte nu a fost asociat cu reducerea riscului de depresie. Faptul că efectul protector a fost observat în cazul femeilor şi nu al bărbaţilor ar putea fi explicat prin aceea că bărbaţii consumă mai mulţi acizi graşi Omega 3 din alte surse alimentare, mai ales din carne”, se precizează în studiul cercetătorilor australieni.

Oamenii de ştiinţă au observat că femeile sunt de două ori mai predispuse la depresie, mai ales între 16 şi 42 de ani, fenomen amplificat de faptul că încearcă să echilibreze cariera şi viaţa de familie.

Rata depresiei a început să crească în anii ’70, iar, în prezent, depresia este recunoscută ca un factor de prezicere a riscului pentru afecţiuni precum maladia Alzheimer şi Parkinson.

“Acest studiu demonstrează din nou că oamenii nu ar mai trebui să considere mâncarea doar materie primă şi să gândească într-o perspectivă mai largă. Nu este nevoie de multe eforturi pentru a vă schimba dieta, pentru a vă bucura de beneficii considerabile pentru sănătate”, a precizat nutriţionistul Sarah Schenker.

Oamenii de ştiinţă recomandă consumul de peşte de două ori pe săptămână, de preferat o porţie de peşte gras pe săptămână, cum ar fi macrou, ton proaspăt, somon şi sardine. De asemenea, crustaceele şi peştele alb sunt alimente bogate în nutrienţi şi în minerale esenţiale, cum ar fi zincul şi iodul.

Cele mai citite

Unde votezi? Reguli generale pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale

Regulile generale prevăd că fiecare alegător votează la secția arondată domiciliului sau reședinței Pentru a afla secția la care sunt înregistrați, cetățenii pot utiliza aplicația...

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă