22.1 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialCe se va alege de fostul SOTRM

Ce se va alege de fostul SOTRM

Zilele acestea, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) a primit răspunsul la sesizarea făcută Ministerului Sănătăţii de către medicii de la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală (SOTRM), sesizare în urma căreia unitatea sanitară a fost „vizitată“ de corpul de control al MS.

Managerul SCJU a declarat că ministerul a concluzionat că nu se confirmă nici unul din aspectele semnalate de colectivul de medici de la SOTRM, care, în data de 24 decembrie 2013 au reclamat nu numai faptul că au fost daţi afară abuziv, că  li s-a închis blocul operator fără a avea dreptul de a face acest lucru, dar şi că direcţiunea le-a suspendat activitatea ilegal. „Reprezentanţii MS au concluzionat că secţia de Ortopedie- Traumatologie nu dispune de circuite funcţionale în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Asta au spus cei din minister. Concluzia: măsurile pe care echipa managerială a SCJU au fost corecte, dar şi necesare. Condiţiile în care se desfăşura aşa-zisul act medical erau improprii pentru orice fel de activitate medicală, mai ales chirurgicală. În consecinţă, dorim să facem acolo o zonă de recuperare şi reabilitare modernă pentru pacienţii din judeţul Constanţa“, a precizat dr. Căpăţână. 

Primele internări, a adăugat el, vor avea loc după data de 1 mai. În prezent, acolo au fost angajaţi doi medici pentru partea de recuperare, s-au făcut nişte reparaţii, iar foarte curând, un medic şi mai multe asistente vor fi trimişi cu toţii la Bucureşti pentru specializare pe partea de recuperare neuro-motorie la copii. Până acum, au fost reabilitate grupurile sanitare, încăperile anexe, s-a desfiinţat bucătăria, care era oricum „o mizerie“, iar mâncarea va fi adusă de o firmă de catering. În plus, a fost izolat etajul de parter pentru că direcţiunea a decis că nu au nevoie de atâta spaţiu.

„Am solicitat MS, în primă fază, 40 de paturi, iar după ce ambulatoriul de specialitate va deveni funcţional vom activa şi celelalte 30 de paturi şi vom avea 70 de paturi, din care, sperăm ca 15 să fie pentru copii“, a mai spus managerul. Reamintim că SOTRM a devenit, anul trecut, prin decizia consilierilor județeni, secție exterioară a SCJU. 

Cele mai citite

Criză în Ceuta: Spania estimează că aproape 49.000 de migranți au ajuns în enclavă în 24 de ore

Ministerul de Interne al Spaniei a anunțat vineri că aproximativ 49.000 de migranți ar fi ajuns în ultimele 24 de ore în enclava spaniolă...

Muntenegru încheie o campanie europeană de coșmar! Toate reprezentantele au fost eliminate înainte de turul trei

Muntenegru a rămas fără nicio echipă în cupele europene încă din primele două tururi preliminare ale sezonului.Fotbalul din Muntenegru traversează una dintre cele mai...

Accident grav în Argeș: un microbuz cu jucători ai echipei secunde Dinamo a intrat într-un copac

Planul Roșu de Intervenție a fost activat vineri în județul Argeș, după un accident rutier în care a fost implicat un microbuz cu 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă