22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportCorlăţean: Procedura numirii noului ambasador SUA în România este în curs

Corlăţean: Procedura numirii noului ambasador SUA în România este în curs

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri, că există o procedură în curs care vizează mai mulţi ambasadori americani, inclusiv în România, relatează Mediafax.

"În discuţia pe care am avut-o cu secretarul de stat american, John Kerry, am ridicat subiectul numirii noului ambasador american la Bucureşti. Mi-a confirmat că Administraţia este pe deplin conştientă de importanţa numirii unui ambasador la Bucureşti, ca şi în alte capitale", a spus ministrul Afacerilor Externe.

Titus Corlăţean a precizat că există "o procedură în curs care vizează mai mulţi ambasadori americani, inclusiv într-o serie de state membre NATO care nu au deocamdată un ambasador numit".

"Această procedură se află în dialog între Administraţie, Departamentul de Stat şi Senatul american. Atunci când se va lua o decizie finală, noi sperăm cât mai repede, evident va fi făcută publică", a declarat ministrul român de Externe.

Discuţia dintre Titus Corlăţean şi secretarul de stat, John Kerry, a avut loc, marţi, la Washington, în marja conferinţei "Toward a Europe whole and free", organizată de Consiliul Atlantic al SUA, unde şeful diplomaţiei române a ţinut un discurs în cadrul sesiunii "Defining a Strategy for Europe's East".

Cu acest prilej, ministrul român de Externe a ridicat subiectul necesităţii accelerării procedurilor interne americane pentru desemnarea unui nou ambasador al SUA la Bucureşti, potrivit unui comunicat MAE.

John Kerry a dat asigurări că Administraţia americană "are în atenţie necesitatea desemnării unui ambasador al SUA la Bucureşti, alături de alte propuneri de ambasadori americani în state membre NATO", precizează sursa citată.

Mandatul de ambasador al lui Mark Gitenstein la Bucureşti s-a încheiat la 14 decembrie 2012.

În ceea ce priveşte ridicarea vizelor SUA pentru România, Titus Corlăţean a declarat, pentru MEDIAFAX, faptul că a subliniat, în cadrul discuţiilor cu interlocutorii americani, "importanţa accelerării procedurii legislative la Camera Reprezentanţilor pentru ca, odată adoptată această nouă legislaţie, să putem să intrăm în parametrii prevăzuţi de noile criteriile din lege şi să putem fi incluşi în Visa Waiver".

"Aceste discuţii le-am avut în principal la Congres, la Camera Reprezentanţilor şi voi continua să le am astăzi (miercuri – n.r.). Este o temă de maximă importanţă pentru noi, pentru opinia publică românească, iar partea americană este conştientă de acest lucru", a adăugat ministrul Corlăţean.

Şeful diplomaţiei a mai spus că accederea în Visa Waiver nu numai pentru România, ci şi pentru Polonia, face parte "dintr-un pachet mai amplu de legislaţie în materie de imigraţie şi de aici o dezbatere ceva mai complexă în Congres".

"Cert este că noi menţinem, pe de o parte, eforturile pentru îndeplinirea criteriilor şi suntem realmente pe drumul cel bun, dar ţine de competenţa autorităţilor americane să adopte această nouă legislaţie şi să onoreze, de altfel, ceea ce a fost înscris în Declaraţia comună privind Parteneriatul Strategic încheiată la cel mai înalt nivel în 2011, acolo unde se face referire explicită la sprijinul acordat României pentru intrarea în programul Visa Waiver", a punctat ministrul de Externe.

Bulgaria, Cipru, Croaţia, România şi Polonia sunt singurele ţări UE ai căror cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite.

Cele mai citite

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...
Ultima oră
Pe aceeași temă