UNPR, partid parlamentar fǎrǎ electorat, şi şeful sǎu, generalul Oprea, joacǎ un rol de importanţǎ crescândǎ pe scena politicǎ. Astfel, deja faptul cǎ preşedintele partidului care, la unicul test electoral la care a participat (localele din 2012), a obţinut 2,43% din voturi deţine, fie şi temporar, funcţia de prim-ministru mi se pare simptomatic pentru criza actualului nostru sistem politic.
Gabriel Oprea este generalul care nu a comandat vreodatǎ mǎcar un pluton, doctorul (şi conducǎtorul de doctorate) în baza unei teze de doctorat suspectǎ de plagiat, şeful unui partid parlamentar pe care nu l-a votat nimeni. Pe Wikipedia este prezentat drept „Romanian soldier and politician“. Existǎ cel puţin douǎ scenarii în care el ar putea ajunge, în perioada imediat urmǎtoare, în vârful ierarhiei politice. Unul ar fi cel în care PSD fuzioneazǎ cu PUNR şi, datǎ fiind penuria de candidaţi fǎrǎ dosar penal, „Generalul“ devine şeful partidului. Celǎlalt s-ar materializa din graba PNL de a ajunge la putere înaintea alegerilor parlamentare, lucru care nu se poate întâmpla fǎrǎ sprijinul UNPR; caz în care, evident, va trebui sǎ i se ofere profesorului de la Academia Naţionalǎ de Informaţii o poziţie mai bunǎ decât cea deţinutǎ în actualul Guvern.
Nu doar cǎ UNPR este un partid care nu a fost niciodatǎ confirmat de cǎtre electorat, dar s-a şi format într-un mod dubios. Ne amintim cǎ, în 2009, o serie de parlamentari, majoritatea plecaţi de la PSD dupǎ moţiunea de cenzurǎ care dusese la cǎderea Guvernului Boc, au format un grup de independenţi. În premierǎ, preşedintele de atunci, Traian Bǎsescu, a chemat la consultǎrile pentru formarea noului Guvern (consultǎri la care, conform Constituţiei, ar fi trebuit sǎ participe partidele reprezentate în Parlament) şi reprezentanţii celor 23 de parlamentari independenţi, în frunte cu Gabriel Oprea şi Eugen Nicolicea. Cu sprijinul acestui grup (ulterior transformat în partidul UNPR) s-a reuşit, în decembrie, instalarea unui nou Guvern Boc. Drept rǎsplatǎ pentru serviciile aduse interesului naţional, la 23 octombrie generalii Oprea, Onţanu şi Iordǎnescu fuseserǎ avansaţi în grad (primii doi mai primiserǎ câte o stea, pentru merite similare, la 1 decembrie 2008). „Soluţia imoralǎ“ s-a rǎzbunat, cǎci în aprilie 2012 UNPR a recunoscut cǎ interesul naţional se aflǎ de partea USL şi a contribuit decisiv la demiterea guvernului PDL condus de Ungureanu.
Nu prea avem cum sǎ greşim când afirmǎm cǎ partidul acesta conţine cea mai mare concentraţie de politicieni traseişti din întregul spectru politic. Asta pentru cǎ este format exclusiv din traseişti – cel puţin, în Biroul Politic Permanent Naţional nu figureazǎ nicio persoanǎ care sǎ nu fi trecut prin alt partid. Şi, ca o curiozitate simptomaticǎ, printre cei 20 de membri ai respectivului Birou nu gǎsim nicio femeie. Ca sǎ-şi întǎreascǎ imaginea de oaste de strânsurǎ, partidul a absorbit recent rǎmǎşiţele partidului lui Dan Diaconescu, precum şi o serie de membri ai grupului parlamentar Democrat şi Popular.
Am adus în discuţie aceste informaţii pentru a fi clar de ce consider acest partid drept o formaţiune malignǎ în corpul bolnav al politicii româneşti. Un partid care primeşte pe oricine, care se aliazǎ cu oricine şi care face servicii oricui – cu condiţia sǎ primeascǎ ceva la schimb. Se spunea despre UDMR cǎ joacǎ rolul de partid-balama, menit sǎ încline balanţa atunci când taberele aflate în disputǎ se aflǎ în relativ echilibru. Doar cǎ UDMR are un dezavantaj funcţional – nu prea pǎrǎseşte alianţele pe care le încheie. Din acest motiv, se pare cǎ UNPR (care a şi crescut, ca orice tumoare, având acum 62 de parlamentari) este preferat în acest rol de cǎtre „partidele mari“ şi este curtat în consecinţǎ.
Se spune cǎ un cǎlcâi al lui Achile al partidului în discuţie l-ar constitui faptul cǎ în alegeri este dependent de un partid mare, care sǎ-l accepte ca aliat. N-aş fi atât de sigur. Mǎ tem cǎ, în condiţiile actuale, UNPR se poate bizui pe o bunǎ parte a electoratului pierdut de România Mare. Cadrele militare care epuizau revista lui Vadim în urmǎ cu 15 ani au trecut între timp în rezervǎ şi sunt recunoscǎtoare „generalului“ Oprea pentru reîntregirea pensiilor speciale. Nu întâmplǎtor apare domnul Oprea în uniforma de general în momentele-cheie. Şi nu întâmplǎtor predǎ acelaşi domn la şcoala care pregǎteşte cadrele SRI, şi nu întâmplǎtor a sprijinit numirea actualului şef al SIE.
Revin la întrebarea din titlu. În condiţiile în care se face politicǎ astǎzi în Parlamentul României, în care un scop vag definit scuzǎ cele mai cinice mijloace, rǎspunsul e mai degrabǎ negativ. De fapt, oportunismul definitoriu pentru UNPR se regǎseşte, doar mai bine mascat, în toate partidele parlamentare. Şansa stǎvilirii ascensiunii ar putea veni dintr-o detoxificare generalǎ a organismului politic, produsǎ printr-o infuzie de politicieni cu adevǎrat noi.
Mircea Kivu este sociolog
