Leul este una dintre monedele emergente din Europa Centrală și de Est care a rezistat cel mai bine în fața turbulențelor generate în piața financiară de decizia Chinei de săptămâna trecută de a deprecia yuanul, potrivit analiștilor firmei britanice de consultanță Capital Economics, relatează Mediafax.
Impactul deciziei Chinei de a-și deprecia moneda este resimțită în continuare pe aproape toate piețele emergente. Banca centrală din Kazahstan a renunțat joi la politica de tranzacționare a monedei naționale, tenge, într-o bandă de variație, iar cursul acesteia a scăzut rapid cu peste 20% în raport cu dolarul.
Citește și: Uitându-ne la furtuna din Grecia, nu vedem uraganul ce vine din China
Decizia Kazahstanului vine la scurt timp după ce Vietnamul a extins intervalul în care permite cotarea monedei naționale, dong, față de dolar.
Devalorizarea yuanului, care a alimentat din nou temerile privind situația economiei Chinei, a avut o influență majoră și la deprecierea monedelor principalilor producători de materii prime, printre care Rusia și Malaysia.
“Deprecierea yuanului a stârnit termeri (nefondate în opinia noastră) privind declanăarea unui război valutar, ceea ajută la explicarea deprecierii recentelor scăderi ale monedelor țărilor cu legături comerciale puternice cu China, mai exact a dolarului taiwanez. Pe de altă parte, monedele din Europa Centrală s-au apreciat în raport cu dolarul american de la decizia de depreciere a yuanului”, se arată în raportul Capital Economics.
Din cele 25 de valute din țările emergente analizate de Capital Economics, doar cele cinci monede din Europa Centrală și de Est s-au întărit în raport cu dolarul față de cotațiile de la 10 august. Astfel, cel mai puternic s-a întărit în acest interval zlotul polonez, cu aproape 2%, urmat de coroana cehească, leva bulgărească, forintul ungar și leu.
Citește și: Panică la Bursa din Shanghai
Raportul urmărește evoluția a 25 de monede din Europa Emergentă, Asia Emergentă, America Latină, precum și din Orientul Mijlociu și Africa.
Banca Națională a României a anunțat, joi un curs 3,9746 lei pentru dolar, moneda națională înregistrând o apreciere de 1,4% față de cotația anunțată la 10 august.
Banca centrală a Chinei a redus la începutul săptămânii trecute referinţa yuanului cu 1,9%, provocând cea mai puternică depreciere a monedei pe parcursul unei şedinţe din ianuarie 1994. Instituţia permite o fluctuaţie a cursului de +/-2% faţă de cotaţia de referinţă, pe piaţa valutară.
De la devalorizarea şoc a yuanului de săptămâna trecută, un indice format din 20 de monede ale unor state în dezvoltare a înregistrat cel mai lung declin din anul 2000.