22.1 C
București
miercuri, 12 iunie 2024
AcasăSpecialOpoziția turcă lansează ACUZAȚII GRAVE la adresa lui Erdogan

Opoziția turcă lansează ACUZAȚII GRAVE la adresa lui Erdogan

Opoziția turcă îl acuză pe președintele țării, Recep Tayyip Erdogan, de organizarea unei ”lovituri de stat civile”, după eșecul negocierilor pentru formarea unui guvern de coaliție, relatează Agerpres.

”Ne confruntăm cu o lovitură de stat civilă”, a declarat liderul Kemal Kiliçdaroglu, liderul Partidului Social-Democrat (CHP), făcând aluzie la cele trei lovituri de stat militare din istoria recentă a Turciei (în 1960, 1971 și 1980).

Citește și: Erdogan a anunțat data oficială a alegerilor parlamentare din Turcia

Mai mult, liderul CHP a precizat că, în acest moment, nici o lege nu este respectată în Turcia.

”Nici o lege nu este respectată în acest moment în Turcia. Democrația este suspendată, ca și Constituția”, a afirmat Kiliçdaroglu.

Aflat la putere de 13 ani, Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP), formațiunea lui Erdogan, și-a pierdut majoritatea absolută la alegerile legislative din 7 iunie, obligându-l să negocieze cu opoziția pentru formarea unui guvern de coaliție. Dar negocierile n-au dat nici un rezultat. CHP și Partidul Acțiunea Naționalistă (MHP, de dreapta), care au obținut 25 % și, respectiv, 16,3 % din sufragii, nu au ajuns la un acord cu AKP.

În opinia CHP, Erdogan a provocat deliberat eșuarea negocierilor pentru a îndrepta țara spre un nou scrutin legislativ, în speranța de a obține rezultate mai bune.

Erdogan, care se va întâlni luni cu președintele parlamentului pentru a stabili condițiile unui nou scrutin, a anunțat deja alegeri anticipate pe 1 noiembrie.

Cele mai citite

Jens Stoltenberg va încerca să-l convingă pe Viktor Orban să susțină eforturile NATO pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, merge miercuri la Budapesta pentru a încerca să găsească un teren de înţelegere cu premierul ungar, Viktor Orban,...

Iohannis despre alianța PSD-PNL la alegerile parlamentare și prezidențiale: Nu e corect să spun

Întrebat marți, la Riga, dacă PSD și PNL ar trebui să meargă ca alianță la parlamentare și cu candidat comun la prezidențiale, președintele Klaus...

Activiștii pentru drepturile animalelor au vandalizat un portret oficial al Regelui Charles al III-lea

Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat, marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, potrivit gandul.ro.Pictat...
Ultima oră
Pe aceeași temă