19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul SRI, decorat de preşedintele Franţei cu Ordinul Legiunii de Onoare

Directorul SRI, decorat de preşedintele Franţei cu Ordinul Legiunii de Onoare

Directorul SRI, George Maior, a fost distins de către preşedintele Republicii Franceze, Francois Hollande, cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler, informează SRI, conform Mediafax.

"Ceremonia, găzduită de ambasadorul Franţei, domnul Philippe Gustin, s-a desfăşurat în prezenţa mai multor personalităţi din mediul diplomatic, academic, guvernamental şi din societatea civilă. Distincţia acordată directorului SRI recunoaşte meritele oficialului român în aprofundarea cooperării cu partenerii externi, între care Franţa ocupă o poziţie strategică, în lupta împotriva ameninţărilor cu care se confruntă comunitatea euro-atlantică. Procesul de transformare a Serviciului Român de Informaţii, sub conducerea domnului George Maior, a fost apreciat drept un catalizator esențial pentru intensificarea cooperării bilaterale în domeniul intelligence-ului", se arată într-un comunicat al SRI.

Potrivit Serviciului, George Maior a mărturisit că distincţia îl onorează şi că, prin intermediul său, Ordinul Legiunii de Onoare îi recompensează pe toţi cei care au contribuit la expresia concretă a Parteneriatului Strategic dintre Franţa şi România, mai ales în domeniul securităţii şi al activităţii de intelligence.

"Permiteţi-mi să aduc un omagiu celor care m-au însoţit pe acest drum, împărţind cu ei decoraţia care mi-a fost acordată. Vă asigur, domnule ambasador, de convingerea mea că acest moment, deosebit de intens, nu reprezintă încununarea unei munci duse la sfârşit, ci o încurajare pentru ceea ce va veni. Este un nou îndemn adus promovării intereselor strategice ale ţărilor noastre, pentru continuarea eforturilor comune spre a apăra securitatea, prosperitatea şi libertatea concetăţenilor noştri", a declarat directorul SRI.

De asemenea, George Maior a ţinut să sublinieze "adâncirea cooperării dintre serviciile de informații din România şi cele din Franța, care, în virtutea alianţei naturale, de tradiție dintre cele două naţiuni, a atins un nivel deosebit de performanță intelectuală și operaţională".

Ordinul acordat de preşedintele Franţei reprezintă cea mai înaltă decoraţie onorifică franceză, instituită în anul 1802 de către împăratul Napoleon I.

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă