19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialEconomia SUA a înregistrat o creștere de 3,7%

Economia SUA a înregistrat o creștere de 3,7%

Economia Statelor Unite a înregistrat în trimestrul al doilea o creștere de 3,7%, peste estimarea inițială a Departamentului pentru Comerț, informează Mediafax.

Estimarea medie a 79 de analiști intervevați de Bloomberg indica o creștere a PIB de 3,2%.

Informația a apărut în condițiile în care oficialii Rezervei Federale trebuie să decidă dacă creșterea economică este suficient de puternică pentru a suporta prima majorare a dobânzii de politică monetară după 2006, cel mai devreme în septembrie.

În timp ce piața muncii a înregistrat progrese, iar rata șomajului a scăzut în iulie la 5,3%, inflația se află cu mult sub ținta de 2% a băncii centrale, iar volatilitatea burselor la nivel mondial ar putea întârzia creșterea dobânzilor.

A treia estimare referitoare la evoluția PIB în trimestrul al doilea urmează să fie publicată la sfârșitul lunii septembrie.

Cel mai important factor care a dus la revizuirea PIB în trimestrul al doilea a fost creșterea investițiilor companiilor, în special în construcții, cercetare și dezvoltare, precum și majorarea stocurilor.

Cheltuielile în domeniul proprietății intelectuale au avansat cu 8,6%, cel mai mult după ultimul trimestru din 2007.

Cheltuielile de consum ale populației, care reprezintă aproape 70% din economia americană, au urcat cu 3,1% în termeni anuali, față de estimarea inițială de 2,9%.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă