4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăComisia Europeană salvează combinatul din Galaţi

Comisia Europeană salvează combinatul din Galaţi

Apelurile repetate ale reprezentanţilor combinatului ArcelorMittal Galaţi şi a altor mari companii din industrie, referitoare la faptul că preţurile la energie falimentează industria, au primit un răspuns încurajator de la Comisia Europeană (CE).

Administraţia ArcelorMittal a dat publicităţii un comunicat conform căruia Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC) salută decizia CE de introducere a unor noi reguli în privinţa proiectelor de protecţia mediului şi energie pentru perioada 2014–2020. Ghidul CE stabileşte criteriile în baza cărora statele membre, inclusiv România, pot excepta companiile mari consumatoare de energie de la plata costurilor împovărătoare rezultate ca urmare a schemei de sprijin pentru energia regenerabilă. În mod particular, companiilor mari consumatoare de energie li se acordă o scutire de 85% de la costurile cu certificatele verzi. Acestă măsură adoptată de autorităţile de la Bruxelles este de natură să asigure competitivitatea industriei europene şi implicit a industriei româneşte, în confruntările dure cu companiile concurente, în special cu cele din estul Europei şi din Asia. Liderii europeni au recunoscut că subvenţiile pentru energia verde sunt o povară pentru companiile din industrie: „Taxele percepute pentru sprijinirea producţiei de energie din surse regenerabile reprezintă o parte importantă a facturii plătită de industrie. Acest fapt constituie o povară foarte mare pentru unele companii energo-intensive, în special pentru cele expuse la o competiţie puternică pe plan internaţional. De aceea, Ghidul permite reducerea taxării excesive pentru un număr limitat de sectoare energo-intensive, definit pentru toată Uniunea Europeană. Statelor membre li se va permite, de asemenea, reducerea poverii pentru companiile mari consumatoare de energie din alte sectoare”, se spune în documentul adoptat la Bruxelles.

Criterii de exceptare de la plata eco-taxelor

Comisia a stabilit criteriile de bază pentru exceptarea supra-taxării, cele mai importante fiind “intensitatea electrică şi expunerea la piaţa internaţională”. Ajutorul de stat este proporţional dacă beneficiarii plătesc maximum 15% din costurile suplimentare fără reducere. Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie consideră că aceste criterii de calificare pentru obţinerea dreptului de exceptare de la plata eco-taxelor sunt esenţiale pentru viitorul industriei, întrucât statele membre şi implicit România vor putea să excepteze companiile care înregistrează costuri cu energia reprezentând cel puţin 20% din valoarea adăugată brută şi care sunt active într-un sector expus competiţiei internaţionale. În Ghidul CE este şi lista completă a sectoarelor care pot fi exceptate de la plata eco-taxelor. Unele industrii, precum cea a aluminiului, vor beneficia de noile reglementări referitoare la schema de sprijin privind certificatele verzi pe întregul lanţ valoric.

Facturile la energie s-au scumpit cu 30%

Creşterea necontrolată a subvenţiilor pentru energia regenerabilă a condus la majorarea taxelor plătite de către consumatorii industriali şi casnici din România, care includ, pe lângă preţul electricităţii, costul cu certificatele verzi, cogenerarea şi transportul. Creşterea a fost de 30%, de la 67 lei/MWh în 2012, la 88 lei/MWh în 2013.

Combinatul de la Galaţi, dezavantajat faţă de cele din UE şi SUA

Comparativ cu companiile siderurgice din UE şi Statele Unite, combinatul Arcelor Mittal Galaţi plăteşte, potrivit unor statistici din 2013, un cost mediu al energiei electrice de 80 de dolari/MWh, în vreme ce competitorii plătesc aproximativ 50 de dolari/MWh în Germania, 60 de dolari/MWh în Franţa sau mai puţin de 40 de dolari/MWh în SUA. În România, peste 30 de dolari/MWh din preţul energiei electrice reprezintă exclusiv subvenţii, precum eco-taxele pentru energia regenerabilă şi pentru cogenerare, tarife de transport şi de infrastructură.  

Cele mai citite

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...
Ultima oră
Pe aceeași temă