Cine mai este Victor Ponta azi? Dincolo de recenta asumare a unei noi calități, cea de tehnocrat, de care e, totuși, mai departe decât rămâne Pământul față de cea mai îndepărtată stea din cea mai îndepărtată galaxie, cine mai este, astăzi, Victor Ponta?
Ceea ce te împinge la formularea unei întrebări aparent atât de pretențioasă (bineînțeles, prețioasă și pretențioasă, dacă altele ar fi fost circumstanțele) este tocmai răspunsul cel mai la îndemână care i-ar putea fi dat: anume, că Victor Ponta este premierul României.
Doar că, până și această calitate, chiar daca validă din punct de vedere juridic, stă ea însăși sub semnul legitimului dubiu, atât timp cât nu este clar în ce stat membru UE și NATO (dar nu veniți, vă rog, cu contraexemple de tip Grecia) șeful Guvernului și-ar permite cu așa seninătate să torpileze viitorul țării sale, din perspectiva stabilității macroeconomice, cum și-a propus Ponta să o facă de vreo două-trei luni încoace. În același timp, nu cred că, în același cadru general, UE-NATO, veți găsi termen de comparație din perspectiva modului în care instituții ale statului și partide, laolaltă, au găsit cumva o soluție de avarie pentru a întârzia explozia bombei amorsata de premier, iar asta în lipsa și în ciuda premierului încă în exercițiu.
Rezultatul final și încă imperfect, dar relativ rezonabil pentru situația dată, al negocierilor pe marginea Codului Fiscal este ultima dintre dovezile care atestă fără echivoc faptul că activitatea lui Victor Ponta la Palatul Victoria este considerată în numeroase cercuri drept una strict personală și nicidecum în serviciul, fie și de la distanță, fie și în scârbă, al țării. Rămâne în continuare o uriașă problemă faptul că specificul inițiativelor sale nu se "bucură" de aceeași "apreciere" și la nivelul unei largi pături a societății, dar probabil că asupra acestui subiect va trebui revenit la un moment dat. Pentru că, da, este vital să aflăm, într-un final, ce-i face pe atâția dintre noi să tolereze în poziții cheie oameni atât de nocivi pentru interesul general.
Până atunci, însă, pe baza elementelor pe care ni le furnizează astăzi realitatea din teren, devine evident că, în același orizont temporal, România are și nu are prim-ministru.
Din punctul de vedere al hârtiilor oficiale, Ponta conduce Guvernul, dar din perspectiva lucrului efectiv făcut, același Ponta nu mai înseamnă nimic, eventual e mai degrabă un săritor de garduri la ceas de seară, un mare Nimeni care și-a făcut prostul obicei de a încerca să prădeze casele concetățenilor, sperând ca va găsi în ungherele vreuneia dintre ele PET-ul de doi litri câștigător, cel cu elixirul libertății veșnice. E unica preocupare de actualitate a acestui urmărit penal fără margini, e unicul mobil care-l face să se agațe cu dinții de vremelnica funcție de premier. E singurul lucru pe care îl are în minte 24/24, de când deschide ochii și până când, istovit chiar și el de acest joc cotidian, îi închide la loc, la sfârșitul fiecărei zile. Nu în ultimul rând, aceasta este nebunia care stă la baza paradoxalei prezențe și absențe concomitente a lui Victor Ponta în și din fotoliul de la Palatul Victoria.
În ciuda a ceea ce încă scrie în dreptul numelui său în catastifele Monitorului Oficial, Ponta nu mai este premierul României. Asta nu înseamnă că, în schimb, România ar duce lipsă de premieri… neoficiali. Din contră, are destui zilele astea.
Doar Victor Ponta lipsește. Deși, oficial și din nefericire, e tot acolo.
