18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialStar mort la 21 de ani

Star mort la 21 de ani

Kyle Jean-Baptiste, primul actor afro-american – şi, totodată, cel mai tânăr artist – care a interpretat rolul principal din spectacolul "Les Miserables" de pe Broadway, a murit vineri la vârsta de 21 de ani, informează bbc.com.

Artistul a căzut de pe o scară de incendiu, vineri seară, a precizat Marc Thibodeau, purtător de cuvânt al Imperial Theatre din New York, instituţia teatrală unde a fost pus în scenă spectacolul "Les Miserables", potrivit Mediafax.

Luna trecută, Kyle Jean-Baptiste a făcut istorie pe Broadway, devenind primul actor de culoare – şi, totodată, cel mai tânăr artist – care a interpretat rolul Jean Valjean în acest musical celebru.

"Întreaga echipă din spatele spectacolului «Les Miserables» este şocată şi devastată de moartea bruscă şi tragică a lui Kyle", au declarat producătorii show-ului într-un comunicat.

"A fost un om extraordinar şi a făcut istoric, aducând o doză de magie, în debutul său pe Broadway", se afirmă în acelaşi comunicat.

În luna mai, Kyle Jean-Baptiste a anunţat prin intermediul unui mesaj pe Twitter că urma să se alăture distribuţiei musicalului "Les Miserables", regizat de Cameron Mackintosh, în rolul Courfeyrac, şi că studia rolul Jean Valjean. A urcat pentru prima dată pe scenă pentru a interpreta acel rol celebru pe 23 iulie.

"Acesta a fost visul meu încă de când eram copil", spunea actorul într-un interviu acordat revistei Playbill.

A interpretat pentru ultima dată rolul Jean Valjean în reprezentaţia de joi seară a spectacolului.

Circumstanţele morţii sale nu sunt foarte clare. Anumite publicaţii americane afirmă că tânărul actor a căzut de pe o scară de incendiu după ce o vizitase pe mama lui.

Colegii săi din breasla actorilor i-au adus un ultim omagiu prin intermediul unor mesaje publicate pe reţelele de socializare. Printre aceştia s-au aflat Joshua Henry, Teal Wicks, Ansel Elgort, Kristin Chenoweth, Carrie Hope Fletcher şi cântăreţul Josh Groban.

Kyle Jean-Baptiste urma să joace în curând pe Broadway alături de Jennifer Hudson într-o versiune teatrală a filmului "Culoarea purpurie/ The Color Purple".

Cele mai citite

Importurile de gaze au crescut cu 34,5%, în primul trimestru din 2024

România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5% mai...

Presiunile asupra prețurilor la energia electrică au afectat veniturile Hidroelectrica

Veniturile Grupului Hidroelectrica au înregistrat o reducere de 22 la sută pentru primul trimestru al anului 2024, comparativ cu primul trimestru al anului 2023,...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă