18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPapa Francisc: Drama din Austria, o ofensă la adresa întregii umanități

Papa Francisc: Drama din Austria, o ofensă la adresa întregii umanități

Papa Francisc a denunțat duminică moartea a 71 de refugiați într-un camion pe autostrada Budapesta-Viena și a cerut o “cooperare eficientă”, ca în cazul “crimelor care aducă ofensă întregii umanități”, relatează Agerpres

“Mă alătur Bisericii Austriei în rugăciune pentru cele 71 de victime, printre care și patru copii, găsite într-un camion pe autostrada Budapesta-Viena. Dumnezeu să-i ierte”, a spus Papa Francisc, reamintind că “în ultimele zile numeroși imigranți și-au pierdut viața în călătorii teribile”. 

Citește și: Cei patru suspecţi în cazul camionului cu 71 de cadavre, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

În plină dezbatere mondială privind primirea a milioane de refugiați și imigranți clandestini, Papa s-a exprimat împotriva mișcărilor xenofobe, prezente de asemenea printre catolici, și a făcut apel la aceștia din urmă să se mobilizeze mai mult ca niciodată pentru a-i primi pe refugiați. Arhiepiscopul de Torino (nord), monseniorul Cesare Nosiglia, a cerut sâmbătă fiecărei parohii să ia în grijă cinci refugiați. 

Papa se luptă încă de la alegerea sa în 2013 împotriva “mondializării indiferenței” în privința imigranților clandestini, din care 107.000 au ajuns în Europa numai în luna iulie. 

Citește și: Anchetă în Austria: Peste 70 de refugiați, găsiți MORȚI într-un camion. Cine sunt suspecții

Camionul în care se aflau cadavrele în descompunere ale celor 71 de imigranţi a fost găsit joi abandonat pe marginea unei autostrăzi din Austria, în apropierea frontierei cu Ungaria.

Printre cele 71 de persoane se aflau 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii, între care o fetiţă în vârstă de unul sau doi ani şi trei băieţi de 8, 9 şi 10 ani.

Forţele de ordine au precizat că momentul şi cauza exactă a decesului nu au fost încă stabilite, dar cel mai probabil refugiaţii au murit asfixiaţi.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă