14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialSuspiciuni de FRAUDĂ la Bacalaureat, în Drobeta Turnu Severin. Procurorii au deschis...

Suspiciuni de FRAUDĂ la Bacalaureat, în Drobeta Turnu Severin. Procurorii au deschis o ANCHETĂ

FRAUDĂ LA BACALAUREAT 2015.  Procurorii au declanșat o anchetă la Colegiul Pedagogic ”Ștefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin,  după ce reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți au sesizat nereguli la proba de limba română, relatează Mediafax.

Astfel, conducerea ISJ a sesizat Parchetul Tribunalului Mehedinți. Întrucât sesizarea nu viza fapte de corupție, ci doar un posibil caz de fraudă la bacalaureat, aceasta a fost trimisă la Parchetul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Potrivit reprezentanților Parchetului Tribunalului Mehedinți, ISJ arăta în reclamația respectivă că două lucrări de bacalaureat nu aveau ştampilă, cinci lucrări nu aveau semnăturile asistenţilor din sala de clasă în care s-a susținut proba și alte trei lucrări aveau mai multe nereguli.

Directorul Colegiului Național Pedagogic ”Ștefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin, Alina Teiș, a declarat, luni, că în unitatea de învățământ au susținut probele scrise ale examenului de bacalaureat 72 de elevi de la mai multe licee din județ

”La Colegiul Național Pedagogic a fost organizată doar o subcomisie de examen cu elevi din mai multe unități școlare. În oganizare nu au fost implicate cadrele didactice ale unității noastre. Noi am asigurat doar partea logistică și sălile de clasă de la parter, unde totul a funcționat. Au fost elevi de la noi, de la Colegiul Național «Traian» din Drobeta Turnu Severin și de la liceul din localitatea Cujmir”, a spus Alina Teiș.

Dacă pe parcursul anchetei vor apărea indicii cu privire la eventuale suspiciuni de corupţie, cazul va fi trimis procurorilor anticorupție.

Până la ora transmiterii acestei știri, conducerea ISJ Mehedinți nu a putut fi contactată pentru a oferi detalii în acest caz.

Procurorii din Mehedinți au în lucru alte două dosare care vizează posibile fraude la examenul de bacalaureat susținut în sesiunea din vară la Colegiul Tehnic ”Dierna” din Orșova și la Liceul ”Matei Basarab” din Strehaia.

La liceul din Orșova a susținut bacalaureatul și fiica fostului președinte al Consiliului Județean Mehedinți Adrian Duicu, anchetatorii verificând dacă aceasta a copiat la proba de chimie, folosind un telefon mobil.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă