18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAlegeri în Ungaria: 500 de cetățeni maghiari, așteptați la Consulatul Ungariei de...

Alegeri în Ungaria: 500 de cetățeni maghiari, așteptați la Consulatul Ungariei de la Cluj

Aproximativ 500 de cetăţeni maghiari sunt aşteptaţi, duminică, să voteze la Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca pentru alegerile parlamentare din ţara vecină. Primele persoane au mers la urne încă de la ora 6.00, când s-a deschis secția de votare.

Consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Magdo Janos, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că maghiarii înscrişi pentru a vota fac parte din diverse categorii, de la oameni de afaceri, la turişti.

"Avem 459 de persoane care au cerut şi s-au înscris să voteze, duminică, la Consulatul General al Ungariei din Cluj. Este vorba despre persoane care au domiciliul stabil în Ungaria, dar şi despre cetăţeni maghiari care nu au domiciliul stabil. Sunt diverse categorii de cetăţeni maghiari, oameni de afaceri, studenţi, turişti dar şi preoţi din Cluj, care au putut să se înscrie până în 29 martie pentru a vota duminică la consulat. Până la ora 10.00 au votat circa 13 la sută din cele 459 de persoane, primele trei fiind prezente încă de la ora 6.00, când s-au deschis urnele. Pentru votul prin corespondenţă s-au adunat până acum peste 22.000 de buletine de vot din tot Ardealul care au fost aduse la noi şi pe care le-am trimis la Budapesta. Aşteptăm şi astăzi să mai vină cetăţeni maghiari pentru votul prin corespondenţă", a spus Magdo Janos.

Potrivit acestuia, buletinele de vot depuse în urne de cei care vor vota duminică la consulat se vor trimite, luni, la Budapesta. Secţia de votare de la Consulatul General al Ungariei din Cluj-Napoca este deschisă între orele 6.00 -19.00. Ungurii votează, duminică, pentru un nou Parlament, într-un scrutin în care toate sondajele prezintă ca învingător partidul lui Viktor Orban.

Potrivit sondajelor, partidul Fidesz al lui Viktor Orban nu poate pierde, fiind creditat cu 46-51% din voturi, devansând cu mult alianţa de stânga care ar urma să obţină 21-31% din voturi. Partidul Jobbik (extremă dreapta), antisemit şi împotriva romilor, care şi-a schimbat imaginea cu un anumit succes, este creditat cu 15-21% din intenţiile de vot.

Cele mai citite

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă