17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialCE lansează, joi noapte, primul satelit de monitorizare a Pământului

CE lansează, joi noapte, primul satelit de monitorizare a Pământului

Primul satelit folosit în programul Copernicus de monitorizare a Pământului, care va oferi informaţii pentru o gamă largă de aplicaţii şi decizii privind mediul şi securitatea, va fi lansat joi noaptea, informează Comisia Europeană (CE), conform Mediafax.

Potrivit CE, cetăţenii, întreprinderile, cercetătorii şi factorii de decizie politică din România şi celelalte state membre vor putea, pe viitor, să integreze mai uşor dimensiunea de mediu în toate activităţile şi procesele decizionale datorită programului european Copernicus.

Pe ansamblu, programul va ajuta, de exemplu, întreprinderile să creeze locuri de muncă şi să dezvolte afaceri în domeniul producerii şi diseminării de date de mediu, precum şi al industriei spaţiale propriu-zise. De asemenea, o serie de alte sectoare economice (transport, petrol şi gaze, agricultură, asigurări etc.) vor beneficia prin intermediul lui de date fiabile şi exacte în ceea ce priveşte monitorizarea Pământului.

În cadrul acestui program de monitorizare a mediului, va fi lansat primul satelit dedicat Sentinel 1A, joi la ora 23.02 (ora Bruxelles-ului, vineri, 1.02 – ora României), la baza spaţială din Kourou, Guyana Franceză. Lansarea va putea fi vizionată în direct online, la adresa http://www.esa.int/Our_Activities/Observing_the_Earth/Copernicus/Sentinel-1/Watch_Sentinel-1_launch.

Această lansare reprezintă o etapă esenţială pentru Copernicus. Datele specifice privind observarea Pământului vor deveni disponibile imediat pentru serviciile operaţionale.

Datele furnizate de acest satelit vor permite realizarea de progrese semnificative în ceea ce priveşte îmbunătăţirea securităţii maritime, monitorizarea schimbărilor climatice şi furnizarea de sprijin în situaţii de urgenţă şi de criză.

Serviciile Sentinel-1A cuprind aplicaţii cum ar fi: monitorizarea zonelor maritime îngheţate şi a mediului arctic, supravegherea mediului marin, inclusiv monitorizarea deversărilor de ţiţei şi detectarea navelor pentru securitatea maritimăm, monitorizarea riscurilor de mişcări ale suprafeţei uscatului, cartografierea suprafeţei uscatului: păduri, ape şi sol, agricultură durabilă, cartografiere pentru susţinerea ajutoarelor umanitare în situaţii de criză şi monitorizare climatică.

Copernicus, programul UE de monitorizare a Pământului, va asigura observarea şi monitorizarea cu regularitate a subsistemelor planetei, a atmosferei, a oceanelor şi a suprafeţelor continentale, şi va oferi informaţii fiabile, validate şi garantate care vor susţine o gamă largă de aplicaţii şi decizii privind mediul şi securitatea (MEMO/14/251).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă