21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialEconomia Canadei a intrat în RECESIUNE

Economia Canadei a intrat în RECESIUNE

Economia Canadei a intrat în recesiune în trimestrul al doilea, pentru prima oară după criza financiară din 2008, din cauza scăderii accentuate a preţurilor petrolului, informează Mediafax.

PIB-ul s-a contractat cu 0,5% în trimestrul al doilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit institutului canadian pentru statistică, care a revizuit şi datele aferente primului trimestru, la o contracţie peste estimarea iniţială.

Citește și: Eleveţia ar putea intra în recesiune, din cauza aprecierii francului

Din punct de vedere tehnic, o economie este în recesiune atunci când înregistrează scădere timp de două trimestre consecutive. Unii analişti spun însă că această definiţie este simplistă şi notează faptul că şomajul este relativ scăzut, de 6,8%, în timp ce piaţa imobilială, exceptând regiunea Alberta, şi vânzările de retail sunt suficient de puternice, conform Reuters.

Confirmarea recesiunii modeste va avea o influenţă puternică în campania electorală pentru alegerile din 19 octombrie şi va fi o problemă pentru premierul conservator Stephen Harper, care vrea să obţină al patrulea mandat consecutiv.

Ultima oară când economia canadiană s-a aflat în recesiune a fost în 2008-2009, din cauza crizei globale a creditelor, provocată de prăbuşirea pieţei imobiliale americane.

De această dată, economia Canadei este afectată de prăbuşirea preţurilor petrolului, cele mai afectate fiind regiunile dependente de exporturile de petrol, cum sunt Alberta şi Saskatchewan.

Banca Canadei a redus dobânzile de două ori în acest an, în încercarea de susţinere a economiei, dar majoritatea analiştilor anticipează că instituţia va menţine dobânda cheie la nivelul de 0,5%, la reuniunea de săptămâna viitoare.

Preţul petrolului WTI de referinţă pe piaţa americană, cu livrare în octombrie, este în declin miercuri cu 2,16%, la 44,4 dolari pe baril.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă