32.6 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSportAtletismFotografie inedită cu Ion Creangă descoperită la Iaşi

Fotografie inedită cu Ion Creangă descoperită la Iaşi

Specialiştii Muzeului Literaturii Române din Iaşi au descoperit recent în patrimoniul instituţiei o fotografie care îl surprinde pe scriitorul Ion Creangă alături de A.C. Cuza şi N.A. Bogdan. Este vorba de o copie după o ferotipie realizată la Slănic Moldova, în 1885, când Creangă se afla acolo pentru tratament. Imaginea este printre puţinele existente azi cu marele povestitor, scrie oradeiasi.ro.

Ferotipia, de care pomeneşte N.A. Bogdan în „Poveşti şi bazaconii din Moldova” (Bucureşti, 1923), rămâne în istoria ilustrată a personalităţilor literaturii române drept una ce nu dezminte deloc jovialitatea specifică lui Creangă: „Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie aşa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai totdeauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncuşor ca să mă văd lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi, însă, aflându-se şi cu dl. A.C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă. Ne aşezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui.”

Ferotipia secolului al XIX-lea era una dintre cele mai ieftine şi mai accesibile forme de a deţine o fotografie. Realizată la târguri, bâlciuri sau pe stradă, aceasta nu necesita cunoştinţe temeinice de optică sau chimie, oricine putând să o facă.

Fotografia este valoroasă şi prin dedicaţia şi însemnările de pe verso: „Lui V.A. Gheorghiţă// 15/28 Februarie 1914// Iaşi// Radu Manoliu; Copie după originalul din 1885 la// Slănicul din Moldova// A.C. Cuza, I. Creangă, P(?)Bogdan (sic).”

Cele mai citite

Crimă în Capitală: cadavrul unei fete de 17 ani, găsit într-o cameră de hotel

Cadavrele unei fete de 17 ani și al iubitului acesteia, de 24 de ani, au fost găsite într-o cameră a unui hotel din Capitală. Anchetatorii...

Ungaria arbitrează târgul de cai pentru noua trăsură europeană

Sfârșitul acestei săptămâni ne va lămuri nu doar cine va fi liderul USR-ului de mâine sau candidatul formațiunii pentru președinția României, ci mai mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă