12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechDragnea, despre Codul Fiscal: Sunt mulţumit, va duce la dezvoltarea României

Dragnea, despre Codul Fiscal: Sunt mulţumit, va duce la dezvoltarea României

Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD, a declarat, joi, că este foarte mulţumit că a fost adoptat Codul Fiscal, arătând că acesta va duce la dezvoltarea României care va deveni, în doi-trei ani, mult mai atractivă.

"Eu sunt foarte mulţumit întrucât Codul Fiscal adoptat astăzi (n.r. – joi) este exact cum a fost adoptat în forma iniţială, cu precizarea că unele măsuri vor fi aplicate etapizat. Dincolo de aceste măsuri în care cred foarte mult, cred că va duce la dezvoltarea României. În doi – trei ani România va deveni mult mai atractivă şi va genera şi creştere economică. Sunt mulţumit că partidele parlamentare au reuşit să ajungă la un consens. Am reuşit şi puterea şi opoziţia să trecem peste mici orgolii politice şi împreună să ne aşezăm la aceeaşi masă, să arătăm că putem avea un punct de vedere comun”, a spus Dragnea.

Proiectul noului Cod Fiscal a trecut de Parlament, urmând să fie transmis preşedintelui spre promulgare, Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, aprobând, joi, legea cu 279 voturi "pentru", 8 "împotrivă" şi 5 abţineri.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă