3 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialCazul Sorin Oprescu. România nu va scăpa niciodată de corupţie

Cazul Sorin Oprescu. România nu va scăpa niciodată de corupţie

Statisticile o arată clar: boala corupţiei a pătruns ca un cancer în toată structura administraţiei publice din România şi nici tratamentul dur aplicat în ultimii ani de DNA nu mai e capabil să elimine această metastază a mitei.

Jumătate dintre preşedinţii de Consilii Judeţene (CJ) din România sunt implicaţi în dosare penale de corupţie. În general, sunt acuzaţi că ar fi luat mită în schimbul acordării unor contracte din bani publici. La începutul anului, unul dintre aceştia, Bunea Stancu, fostul preşedinte al CJ Brăila, a primit o sentinţă de trei ani de închisoare cu executare pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale din 2009 a PSD. Mai mult, pe numele lui Bunea Stancu, aflat deja în detenţie, şi a altor persoane a fost deschis de către DNA încă un dosar penal pentru finanţarea ilegală de la bugetul CJ a unor cluburi sportive.

Primarii unora dintre cele mai importante oraşe din ţară îşi aşteaptă sentinţele sau au fost deja condamnaţi în alte dosare penale. Fostul edil al Clujului Sorin Apostol a fost primul care a deschis şirul ce nu pare să se mai termine al aleşilor corupţi. Acesta a fost condamnat în 2013 la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, instigare la spălare de bani, primire de foloase necuvenite şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

DNA a atins apogeul reţinerilor în 2015. La începutul anului, intangibilul până de curând  primar al Constanţei Radu Mazăre şi-a dat demisia din funcţie după ce DNA l-a arestat preventiv pentru că ar fi primit o mită de nouă milioane de euro. Banii ar fi provenit de la mai multe societăţi comerciale, pentru a le ajuta să câştige contracte favorabile cu Primăria şi în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, după cum anunţau în aprilie procurorii anticorupţie.

Iaşiul a ţinut prima pagină a ziarelor tot în aprilie anul acesta, după ce primarul oraşului, Gheorghe Nichita, a fost reţinut pentru abuz în serviciu. Edilul ieşean a fost acuzat că a folosit Poliţia locală pentru a-şi urmări amanta, pe care o bănuia că îl înşeală. Mai mult, cheltuielile de urmărire, inclusiv pentru deplasări în afara oraşului, ar fi fost decontate de Poliţia locală, potrivit anchetatorilor.

Iar acum, iată, a venit rândul lui Sorin Oprescu, primarul din cel mai mare oraş din România, reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică tot pentru corupţie. Iar acuzaţiile aduse de DNA sunt dintre cele mai grave. “În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București”, se arată în comunicatul de duminică dimineaţă al procurorilor anticorupţie. Din aceste sume, 10% ar fi ajuns la Sorin Oprescu, susţine DNA. De altfel, anchetatorii l-ar fi prins pe primar când primea 25.000 de euro, prin intermediari, de la patru denunţători.

Boala naţională care mănâncă din interior administraţia publică nu i-a contaminat doar pe şefii de consilii judeţene şi pe primari, a ajuns până în cele mai neaşteptate colţuri ale sistemului, practic oriunde există bani de la stat care pot fi delapidaţi.

Mă întrebam la începutul acestei săptămânii, când a fost prins în flagrant cu mită până şi un director din Comisia pentru Controlul Activităților Nucleare, dacă mai există vreun manager public care să nu fie corupt. Răspunsul aveam să îl primesc a doua zi, când a fost prins în flagrant cu mită chiar şi directorul Sălii Polivalente din Bucureşti.

Deşi tratamentul anticorupţie aplicat României în ultimii ani a eliminat multe dintre focarele care întreţin maladia corupţiei în sistemul public, sunt sceptic că ţara se va însănătoşi prea curând. Flagelul e mult prea  răspândit –  glumesc mereu cu colegii mei că nu există, de fapt, primar român care să nu fie "puşcăriabil". În plus, e evident că mita e contagioasă şi îi dă celui infectat un soi de curaj nebun, care-l face să nu se mai teamă de oamenii legii.

Iată şi în cazul lui Sorin Oprescu. Până să ajungă la primarul Capitalei, DNA a mai reţinut anul trecut pe şeful Direcţiei Infrastructură din cadrul Primăriei, Mădălin Dumitru, pentru corupţie, iar anul acesta, la distanţă de o săptămână, pe consilierul personal al lui Sorin Oprescu, pentru trafic de influenţă, şi pe un funcţionar de la direcţia de Urbanism, după ce ar fi primit 40.000 de euro mită. Ei bine, asta nu l-a speriat primar, din moment ce nu s-a oprit din acţiunile ilegale de care-l acuză acum procurorii anticorupţie.

Mai mult, anul trecut, după arestarea preventivă a lui Mădălin Dumitru, Sorin Oprescu declara că le-ar fi atras atenţia tuturor celor cu care lucrează că trebuie să fie cinstiţi. “Ce să vă spun, doamnă? De unde dracu’ să ştii? Le-am atras atenţia la toţi, de şase ani (..) Ce să comentez? O să îşi spună cuvântul justiţtia, fiecare e responsabil de ce face”, răspundea Sorin Oprescu la o întrebare a reporterului Mediafax.

În urmă cu vreo trei ani, un ofiţer din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, o structură a Ministerului de Interne care se ocupă cu descoperirea cazurilor de corupţie între angajaţii acestui minister, mi-a explicat de ce crede că nu va fi eliminată niciodată corupţia în vămi. “Chiar dacă îi prindem pe vameşii bătrâni, obişnuiţi cu mita, cei tineri care se angajează în sistem învaţă repede de la ceilalţi rămaşi că e mai bine să faci nişte bani în plus de salariu. Puţini rezistă tentaţiei. Iar cei care fac deja asta, nu se mai pot opri. Au fost cazuri în care i-am arestat unuia colegul de tură, pe bază de interceptări şi înregistrări video, şi el a continuat să ceară şpagă. Deşi era evident că va fi la rândul său urmărit”.

E extraordinar că instituţiile care luptă cu corupţia obţin succese răsunătoare cum este cazul de acum al primarului Sorin Oprescu. Din păcate, cred tot mai mult că noi, cetăţenii obişnuiţi, vom rămâne doar cu atât, cu consolarea că unii capi mari ai corupţiei sunt capturaţi.

Dar cancerul corupţiei nu se va lăsa învins prea curând. Pariez că procurorii DNA vor avea de lucru cu primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi directorii din sistemul public pentru următorii 50 de ani.  

Cele mai citite

Max Verstappen, aproape de al patrulea titlu mondial în Las Vegas! Scenariile care îl pot încorona campion

Max Verstappen, triplu campion mondial, are șanse mari să își asigure al patrulea titlu consecutiv în Formula 1 în cadrul Marelui Premiu din Las...

Barcelona refuză o ofertă de 250 de milioane de euro pentru Lamine Yamal din partea lui PSG!

Lamine Yamal, tânărul superstar al Barcelonei, a atras atenția cluburilor mari din Europa, iar Paris Saint-Germain (PSG) a fost dispus să doboare recordul mondial...

Atenționare pentru românii care călătoresc în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis un avertisment pentru cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Grecia, informându-i că pe 20...
Ultima oră
Pe aceeași temă