Bruxelles-ul a făcut public un cadru de soluţionare a situaţiilor în care statele încalcă valorile UE în materie de stat de drept. Ţările date ca exemple negative de comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, sunt România şi Ungaria.
Un comunicat de ieri al Comisiei Europene introduce următoarea perspectivă: în cazul în care există indicii clare ale unei ameninţări sistemice la adresa statului de drept dintr-un stat membru, Comisia poate lansa o „procedură prealabilă procedurii prevăzute la articolul 7” din Tratatul Uniunii Europene, iniţiind un dialog cu statul membru respectiv. În primă etapă, CE va colecta şi va examina toate informaţiile relevante şi va stabili dacă există indicii clare ale unei ameninţări sistemice la adresa statului de drept.
În cazul în care va stabili că aceasta există, CE va iniţia un dialog cu statul în cauză prin trimiterea unui „aviz privind statul de drept”, care va constitui un avertisment pentru statul membru, şi justificarea motivelor sale de îngrijorare. Executivul comunitar va da statului membru vizat posibilitatea de a răspunde. Într-o a doua etapă, cu excepţia cazului în care chestiunea a fost deja soluţionată, CE va emite o „recomandare privind statul de drept” adresată ţării respective. Practic, CE va recomanda public statului membru ca, într-un termen stabilit, să rezolve problemele identificate şi să o informeze cu privire la măsurile luate. În a treia şi ultima etapă, CE va monitoriza măsurile adoptate de statul membru ca urmare a recomandării. Dacă nu se ia nici o măsură satisfăcătoare în termenul stabilit, Comisia poate recurge la unul dintre mecanismele prevăzute la articolul 7. Problema este că articolul respectiv nu menţionează explicit un set de sancţiuni, ci doar că, după ce Consiliul European a constatat, cu aprobarea Parlamentului European, o încălcare gravă de către un stat a valorilor UE, acesta poate suspenda anumite drepturi ale statului respectiv, mergând până la suspendarea dreptului de vot în Consiliu, apreciată drept „opţiunea nucleară”.
În prezentarea schematică oferită ieri de Comisie, la etapa a treia sunt menţionate un „mecanism de prevenţie” şi unul de „sancţionare”, dar, din nou, nu este limpede dacă acestea extind sau nu puterile Comisiei, adică dacă Executivul european îşi poate asuma legal o decizie privind suspendarea fondurilor europene pentru statele găsite în culpă, eventual printr-o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, sau dacă sunt necesare modificarea Tratatului UE şi înscrierea explicită în articolul 7 a acestor sancţiuni intermediare. În luna ianuarie, Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului European a adoptat un proiect de rezoluţie în care sublinia: „Este timpul ca UE să creeze un mecanism care să asigure aplicarea corectă a valorilor europene şi a criteriilor de la Copenhaga, care ar trebui să fie valabile şi după aderarea la UE. Un instrument de monitorizare şi sancţionare ar trebui creat, cu implicarea instituţiilor europene, a statelor membre şi a unor organisme cu expertiză, precum Agenţia pentru Drepturile Fundamentale şi Consiliul Europei”. Acest nou „Mecanism Copenhaga” ar trebui să propună un set de indicatori, să emită recomandări şi să impună sancţiuni, precum îngheţarea fondurilor europene pentru ţările care încalcă regulile, se arată în rezoluţia care solicită şi luarea în considerare a modificării Tratatului.
Reding: Tentativa de a desfiinţa CCR, o ameninţare sistemică
Rezoluţia vine în întâmpinarea unei scrisori adresate Comisiei în martie 2013 de către miniştrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei, ca răspuns la crizele din Ungaria şi România, în care evocau pentru prima oară crearea unui mecanism suplimentar şi posibilitatea suspendării fondurilor ca sancţiune preliminară suspendării dreptului de vot în Consiliu. Rezoluţia nu a intrat însă în dezbaterea plenului Parlamentului şi are puţine şanse să mai fie adoptată de actualul Parlament în sesiunea din luna aprilie, ne-au declarat surse de la Bruxelles.
Întrebată în conferinţa de presă la ce se referă atunci când vorbeşte despre „ameninţări sistemice la adresa statului de drept într-un stat membru“, Viviane Reding a declarat: „Pot să vă dau exemple de ameninţări sistemice din trecutul recent. Să încerci să desfiinţezi Curtea Constituţională pe motiv că a criticat prea des tipul de legi propuse de guvern. Asta s-a întâmplat în România. Sau să ameninţi independenţa justiţiei, a judecătorilor – acesta a fost cazul în Ungaria. În mod normal, tribunalele din statele membre ar trebui să fie capabile să rezolve problemele. Dar dacă acestea nu mai sunt tribunale într-un mod democratic şi independent, dacă nu mai pot funcţiona, atunci avem o problemă sistemică”.
