Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, a declarat marţi, că anul viitor va creşte bugetul alocat pentru medicamente, precizarea fiind făcută după ce preşedintele APMGR, Dragoş Damian, a arătat că este nevoie de o majorare cu cel puţin 10 la sută, relatează Mediafax.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a precizat că ar fi foarte uşor de rezolvat problema dacă bugetul s-ar face la o dezbatere, însă a confirmat că, pe lângă salariile medicilor, va creşte şi bugetul alocat medicamentelor. „Din păcate, bugetul nu se face aşa uşor, dar pot să vă confirm creşterea de bani alocaţi nu doar pentru medici, unde era şi normal, pentru că dacă nu ne grăbeam nu aţi mai fi avut cu cine lucra. Al doilea pas va fi o creştere a bugetului alocat pentru medicamente, dar asta se întâmplă natural, prin reducerea de preţuri. (…) Va fi o creştere pe anul viitor„, a spus Bănicioiu.
„Acesta este principalul lucru pe care ni-l dorim. În 2009 au spus că taxa clawback va fi o măsură temporară. (…) Susţinem ca această taxă să fie justă, adică producătorii de medicamente să plătească pentru veniturile pe care le fac, nu ca acum, şi cu adaosurile terţilor. Pentru noi, ca şi investitori în economia românească, este important să transmitem corporaţiilor că putem investi în continuare. Acestea sunt puntele pe care le-am dezbătut cu Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului. Cel mai important lucru este că, pe lângă producători, şi statul român să investească bani în medicamente. S-au găsit bani pentru salariile medicilor, ar trebui să crească cel puţin cu 10 la suta bugetul alocat pentru medicamente„, a spus Dragoş Damian, la conferinţa organizată de APMGR, cu sprijinul Asociaţiei Europene a Medicamentelor Generice şi Biosimilare.