0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialAlegerea cadoului potrivit

Alegerea cadoului potrivit

Potrivit Chic Ville, conceptul de magazin home&deco 100% ambiental, cadourile de 8 martie preferate de români sunt lumânările decorative, ramele foto sau cutiile de bijuterii, iar compania mizează pe o creştere a vânzărilor în această lună.

“Începutul primăverii şi Ziua Femeii sunt unele dintre cele mai aglomerate perioade ale anului pentru magazinele de cadouri, iar acest lucru se poate observa şi în vânzările Chic Ville.

Astfel, în luna martie, ne aşteptăm la o creştere a vânzărilor, atât în valoare, cât şi în volum, comparativ cu luna trecută”, a declarat Marius Şerbănescu, Director de Achiziţii al Chic Ville.

Potrivit afirmaţiilor sale, în această lună cele mai cumpărate produse destinate cadourilor de 8 martie sunt lumânările decorative şi/sau parfumate, cât şi sfeşnicele.

Pe locul al doilea în topul vânzărilor de astfel de produse se regăsesc ramele foto, fiind urmate de cutiile şi suporturile de bijuterii.

De asemenea, clienţii magazinelor de decoraţiuni şi cadouri optează, în această perioadă, şi pentru veioze, mici recipiente de depozitare (coşuleţe, sticluţe etc.), decoraţiuni în ghivece de ceramică sau colecţii speciale de veselă.

Vârsta destinatarului, personalitatea şi apropierea faţă de acesta (mamă, iubită, colaborator) se regăsesc printre principalele criterii de care trebuie ţinut cont când vine vorba de alegerea unui cadou potrivit.

În plus, potrivit specialiştilor Chic Ville, unul dintre cele mai importante aspecte în alegerea unui cadou este ca acesta că spună o poveste care să rezoneze cu persoana căreia îi este destinat.

Astfel, când vine vorba de produsele care ar putea atrage atenţia unei femei de până în 25 de ani, albumele şi ramele foto, recipientele în formă de brioşe cu şerveţele asortate, oglinzile de mână sau suporturile de bijuterii sunt o alegere ideală, în timp ce pentru cele din categoria 25 – 35 de ani, ghivecele, carafele, statuetele, sfeşnicele, florile artificiale, diversele cutii pentru depozitat sau chiar produsele pentru copii nu au cum să dea greş.

În ceea ce priveşte cadoul ideal pentru o femeie de peste 35 de ani, cutiile de bijuterii glamour, genţile de voiaj din piele, coşurile de ratan prelucrate manual sau platourile sunt unele dintre cele mai bune opţiuni. Mai mult, în funcţie de personalitate şi gusturi, un cadou care ar putea să impresioneze orice doamnă ar putea fi şi un produs exclusivist precum bolurile confecţionate din lemn tutuma, blidarele cu farfurii rustice sau ceramice din Toscana.

Potrivit reprezentanţilor Chic Ville, bugetul disponibil este, de asemenea, un factor de decizie important, costurile unui cadou de 8 martie variind de la câteva zeci de lei, pentru o ramă foto ornată,şi ajungând până la cateva sute de lei, pentru un sfesnic aparte, în formă de umbrelă, realizat din zinc.

Referitor la clientela magazinelor, reprezentantul companiei a dezvăluit că în această perioadă este destul de echilibrată. Astfel, deşi femeile sunt cele care preferă să se plimbe prin magazinele de decoraţiuni şi să interacţioneze cu produsele, bărbaţii sunt foarte activi în această perioadă, fiind hotărâţi să găsească un cadou special pentru partenerele, mamele sau asociatele lor.

Colecţie specială pentru luna martie

“În luna femeii, ne-am dorit să venim în sprijinul clienţilor care sunt în căutarea de cadouri inspirate pentru doamnele sau domnişoarele din viaţa lor cu o colecţie specială de produse ce aduce în centrul atenţiei eleganţa şi feminitatea”, a mai declarat Marius Şerbănescu.

Potrivit reprezentantului companiei, în această perioadă, în toate magazinele Chic Ville vor fi amenajate zone speciale de beauty, clienţii putând găsi atât produse de răsfăţ pentru măsuţa de toaletă, cât şi o serie de articole home&deco care se pretează spre a fi oferite cadou de 8 martie.

Produsele speciale pentru luna femeii sunt disponibile atât în cadrul magazinelor Chic Ville, în zone special amenajate, cât şi pe site – www.chicville.ro, unde vizitatorii pot vedea articolele grupate în funcţie de categorii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă