0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportMRU: Forţa Civică susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta

MRU: Forţa Civică susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta

Preşedintele partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, joi, că parlamentarii partidului său vor susţine orice moţiune de cenzură care ar putea fi iniţiată împotriva Guvernului Ponta III, conform Agerpres.

Citeşte şi: VIDEO. Zgonea: Blaga a visat moţiune de cenzură

„Forţa Civică, prin toţi parlamentarii săi, se angajează să susţină orice moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta III. În nenumărate rânduri, am făcut vorbire de inerenţa şi obligativitatea iniţierii unei moţiuni. Schimbarea componenţei unui guvern trebuie corelată cu schimbarea compoziţiei programului de guvernare. Şi sper ca acest demers îndreptat împotriva ipocriziei politice, să fie susţinut de toate formaţiunile de dreapta. Fără orgolii inflamate şi fără subterfugii ieftine”, consideră Ungureanu, conform unui comunicat de presă.

El adaugă că FC nu poate asista impasibil „la manevrele politice” pe care puterea le desfăşoară.

Citeşte şi: PDL: Vom iniţia o moţiune de cenzură după ce noul Guvern îşi va asuma răspunderea în Parlament

„PSD se erodează şi astfel încearcă, prin orice subterfugiu, să îşi conserve influenţa politică. Nu avem de gând să permitem ca un guvern care a ratat toate testele de moralitate şi integritate politică să mai decidă viitorul României. Vrem să punem capăt încercărilor disperate ale PSD-ului de a deveni partid-stat şi de a-şi mai bate joc de întreaga ţară” afirmă preşedintele FC.

Declaraţia preşedintelui Forţei Civice vin în contextul anunţului făcut de PDL pe tema iniţierii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ponta, precizează sursa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă