20.9 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialSUA a început aplicarea acordului nuclear cu Iranul

SUA a început aplicarea acordului nuclear cu Iranul

Administrația americană a început oficial, joi, aplicarea acordului nuclear încheiat, în iulie, între marile puteri și Iran, informează Agerpres.

În mod simbolic, secretarul de stat John Kerry, unul din artizanii compromisului internațional la care s-a ajuns la Viena la 14 iulie, a anunțat într-un comunicat numirea unui coordonator șef pentru punerea în aplicare a acordului, în persoana ambasadorului Stephen Mull.

Citește și: Acordul privind programul nuclear iranian, FINALIZAT. Reacția Israelului

Simultan, președintele Barack Obama s-a deplasat în cursul serii la Departamentul de Stat pentru o recepție organizată de John Kerry pentru echipa americană de negociatori în acest dosar, după cum a indicat Casa Albă, potrivit AFP.

Ziua de 17 septembrie era data limită la care Congresul american, controlat de republicani, trebuia să-și dea avizul în privința acordului semnat de administrația democrată, alături de alte cinci mari puteri (Rusia, China, Franța, Marea Britanie și Germania), cu Iranul.

Dar obstacolul din Congres a fost depășit acum o săptămână, înainte de expirarea perioadei de 60 de zile care s-a întins de la 14 iulie la 17 septembrie.

Citește și: Barack Obama, noi argumente în favoarea acordului nuclear iranian

La 10 septembrie, 42 de senatori (din cei 100 ai camerei), toți democrați, au blocat o rezoluție a majorității republicane care l-ar fi împiedicat pe președintele Obama să suspende sancțiunile Washingtonului împotriva Teheranului.

A doua zi, Camera Reprezentanților a respins acordul cu Iranul, un vot fără efect însă, întrucât republicanii pierduseră înainte în Senat. Obama a salutat această victorie și a anunțat că acordul va fi pus în aplicare.

Textul acordului de la Viena încheiat între Teheran și cele șase mari puteri prevede o ridicare progresivă și condiționată a sancțiunilor impuse Iranului din 2006, în schimbul garanțiilor că această țară nu va dezvolta arma atomică.

Cele mai citite

Furtul din umbră: ANAF dezvăluie cazuri de rambursări uriașe nedeclarate

Zeci de milioane de lei fără declarație fiscală, noua metodă de a recicla bani, prin plăți ramburs Vânzarea de articole de pescuit, lenjerii de pat,...

Tottenham pierde dramatic după ce a condus cu 2-0 împotriva lui Brighton!

Ange Postecoglou, tehnicianul lui Tottenham, a avut o reacție dură după una dintre cele mai dificile înfrângeri din cariera sa, suferită pe terenul lui...

Liga Studenților, plângere penală împotriva lui Mihnea Costoiu după incendiile din căminele de la Politehnică

Liga Studenţilor (LS IAȘI) a depus o plângere penală împotriva lui Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, și a Inspectoratului pentru Situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă