12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialSUA vor primi mai mulți refugiați. Ce a avertizat secretarul de stat...

SUA vor primi mai mulți refugiați. Ce a avertizat secretarul de stat american

Statele Unite ale Americii ar putea primi în 2016 un număr de 85.000 de refugiați, din care 10.000 de sirieni, iar apoi în 2017 alți 100.000 de refugiați, a anunțat secretarul de stat american John Kerry, potrivit Agerpres

“Vom ajunge la 85.000, din care 10.000 în special din Siria, pe parcursul anului viitor. Iar pe durata anului fiscal următor (octombrie 2016-octombrie 2017) avem în vedere 100.000”, a declarat presei John Kerry, după o întrevedere avută la Berlin cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier. 

Pe de altă parte, secretarul de stat al SUA a precizat că susținerea militară a Rusiei pentru regimul președintelui sirian Bachar al-Assad riscă să atragă și mai mulți combatanți jihadiști în Siria și să compromită orice șansă de soluționare a conflictului. 

“Suntem de acord că susținerea continuă a regimului de către Rusia sau de către orice altă țară riscă să atragă mai mulți extremiști, să-l înrădăcineze pe Assad și să blocheze calea spre o soluționare a conflictului”, a spus John Kerry. 

Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă