Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul va sprijini “cu ce poate” TVR, dar cu “respect faţă de banii publici“, premierul adăugând că nu crede că trebuie mărită nicio taxă, relatează Mediafax.
“În ceea ce priveşte decizia luată azi de Parlament privind televiziunea publică, noi vom sprijini cu ceea ce putem, cu respect faţă de banii publici, pentru că televiziunea publică este televiziunea cu cel mai mare buget din România, cu cele mai mari datorii şi cu cea mai mică audienţă şi impact public“, a declarat Pont la începutul şedinţei săptămânale a Executivului.
Ponta a adăugat că Guvernul poate lua măsuri pentru a sprijini televiziunea publică, dar că nu crede că trebuie mărită taxa radio-tv. “Noi putem să luăm măsuri de sprijin, cum am mai făcut-o, cu excepţia ideii de a mări taxa…eu nu cred că trebuie să mărim nicio taxă, cred mai degrabă că ar trebui ca banii pe care îi au să-i folosească bine, lucru care nu s-a întâmplat până azi“, a precizat Ponta.