Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, miercuri seară, că îşi retrage intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PSD, în condiţiile în care va candida Liviu Dragnea, informează Mediafax.
„Astăzi, colegul meu Liviu Dragnea şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD. În aceste condiţii, îmi retrag intenţia de a candida pentru această funcţie”, spune Negoiţă, într-o scurtă înregistrare video postată pe contul său de Facebook.
Mai mult, primarul sectorului 3 a precizat că că va face parte din echipa Liviu Dragnea şi îl va susţine în acest demers.
În 22 septembrie, liderul PSD Bucureşti, Robert Negoiţă, declara, într-o conferinţă de presă, că s-a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte PSD văzând că partidul e într-o situaţie „delicată”, cu liderul interimar condamnat în primă instanţă, iar premierul trimis în judecată.
Pe de altă parte, liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că anunţul candidaturii sale va fi făcut duminică, în cadrul Conferinţei judeţene a PSD Teleorman, în filiala din care face parte şi în judeţul pe care îl „iubeşte”.
„Aş putea spune că nu se mai pune problema <<dacă>>, ci se pune problema <<când>> (voi face anunţul – n.r.). Duminică, la Conferinţa Judeţeană de la Teleorman, voi face anunţul. Cred că acest anunţ trebuie făcut în organizaţia din care am făcut parte şi din care fac parte şi din care voi face parte întotdeauna şi în judeţul pe care îl iubesc foarte mult”, a spus Dragnea.
Întrebat dacă a fost deranjat de intrarea în cursă a lui Robert Negoiţă, Dragnea a negat, spunând că „oricine este liber să candideze în partid”. „Competiţia, de obicei, este bună”, a adăugat Dragnea.
Liderul PSD a evitat însă să comenteze dacă modul în care Negoiţă şi-a anunţat candidatura a fost bine ales. „Eu evit să analizez şi să comentez acest lucru”, a spus Dragnea.
Robert Negoiţă, care a câştigat în 10 septembrie şefia organizației Bucureşti, îşi declara atunci sprijinul pentru ca Dragnea să ajungă cât mai repede preşedinte deplin al PSD. „Propun rezoluţia privind organizarea unui congres în prima jumătate a lunii octombrie, pentru ca Liviu Dragnea şi conducerea partidului să capete legitimitate şi să putem să ne pregătim cât se poate de serios pentru anul viitor şi pentru mobilizarea partidului”, spunea Negoiţă.
Marţi, însă, total neaşteptat şi pentru liderii partidului, Negoiţă a sosit la sediul PSD şi şi-a anunţat candidatura împotriva celui pe care îl susţinuse cu mai puţin de două săptămâni în urmă. De altfel, mişcarea lui Negoiţă l-a luat prin surprindere şi pe Liviu Dragnea, cei doi având un schimb de replici tensionate în momentul în care edilul Sectorului 3 a sosit la sediul PSD. Robert Negoiţă l-a întrebat pe liderul interimar al partidului dacă poate invita jurnaliştii în sala de conferinţe, pentru a susţine o declaraţie. Liviu Dragnea l-a întrebat pe Negoiţă despre ce este vorba, afirmând că „nu ştie nimic” despre nicio conferinţă. „Poţi face ce vrei”, i-a spus Dragnea acestuia, însă i-a cerut o discuţie privată. Robert Negoiţă l-a întrebat din nou pe Liviu Dragnea dacă poate invita jurnaliştii în sala de conferinţă.
„Ce este circul ăsta?”, a spus Dragnea, în momentul în care jurnaliştii s-au apropiat de cei doi şi a fost fotografiat. „Te rog frumos, vreau să discut ceva cu tine, nu înţeleg ce vrei să faci”, i-a spus atunci lui Negoiţă. „Vreau să fac un anunţ”, a răspuns Negoiţă. Liderul interimar al PSD şi primarul Sectorului 3 au avut o discuţie privată timp de câteva minute, în urma căreia Robert Negoiţă a invitat jurnaliştii în sediu, iar Dragnea a plecat de la PSD.
Potrivit unor surse social-democrate, Robert Negoiţă nu anunţase conducerea centrală a partidului că urmează să susţină o conferinţă de presă. De altfel, în conferinţa de presă, Negoiţă a susţinut că a discutat cu Liviu Dragnea despre candidatura sa, iar acesta nu avut obiecţii. „I-am comunicat că voi candida. Nu-l deranjează. Suntem colegi, ne respectăm reciproc şi competiţia nu face altceva decât să stimuleze”, a spus Negoiţă.
Până acum şi-au mai anunţat intenţia de a candida la şefia PSD senatorii Daniel Savu şi Şerban Nicolae.
Data limită pentru depunerea candidaturilor este 29 septembrie.
Alegerea preşedintelui PSD va avea loc în 11 octombrie, printr-un scrutin universal, fiind prima dată în istoria PSD când liderul formaţiunii este ales prin vot direct, de către toţii membrii săi. După alegerea preşedintelui, restul funcţiilor din Biroul Permanent Naţional vor fi alese la Congresul care va avea loc în 18 octombrie.