35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăInternaționalAgentul CIA Nicolas Cage închide Autostrada A3

Agentul CIA Nicolas Cage închide Autostrada A3

Un agent CIA, este în misiune în România. Astfel că poliţia a luat măsuri de securitate şi a decis să restricţioneze circulaţia în zona în care acesta va face filaje şi se va întâlni cu alţi agenţi secreţi pentru schimb de informaţii.

De fapt, autostrada va fi închisă pentru filmarea unor secvenţe din producţia „The Dying of the Light”, în care joacă Nicolas Cage. Subiectul este unul de actualitate şi se referă la viaţa şi activitatea unui agent CIA, interpretat, desigur, de Nicolas Cage.

În filmul, regizat de Paul Schroder, mai joacă actorii Anton Jelkin şi Irene Jacob.

Citeşte şi: Nicolas Cage a petrecut sfârşitul de săptămână la Mamaia

Aşadar, conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia rutieră pe autostrada A3 va fi restricţionată marţi, pe sensul Bucureşti – Ploieşti, între kilometrii 17 şi 30. Agenţii de poliţie le recomandă, şoferilor maşinilor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, să utilizeze ca rută ocolitoare DN 1A Bucureşti – Buftea – Ploieşti. ”Totodată, îi sfătuim pe conducătorii autovehiculelor cu masa totală maxim autorizată mai mică de 7,5 tone, să circule pe DN 1 Bucureşti – Otopeni – Ploieşti”, mai anunţă Centrul Infotrafic.

În 2010, actorul a filmat în România pentru filmul „Ghost Rider – Spirit of Vengeance”, care a fost lansat în 2012.

În cei peste 30 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără „Părăsind Las Vegas” (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi „Suflet sălbatic” (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

Cele mai citite

Trabzonspor a blocat orașul pentru Salah! Primirea spectaculoasă care a uimit până și legenda lui Liverpool

Mohamed Salah a fost întâmpinat de aproximativ 25.000 de suporteri la sosirea în Turcia, după ce a acceptat oferta lui Trabzonspor.Mohamed Salah a devenit...

România, prinsă între două extreme: temperaturi de 41 de grade și furtuni violente în mai multe regiuni

Valul de căldură care a cuprins aproape întreaga țară aduce temperaturi sufocante, dar și episoade de instabilitate atmosferică severăMeteorologii avertizează că până duminică vor...

Autoritățile cer reducerea voluntară a consumului de electricitate

Ministerul Energiei cere populației, companiilor, instituțiilor publice și prosumatorilor să reducă voluntar consumul de electricitate în intervalul 19:00-23:00Autoritățile susțin că mutarea unor activități consumatoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă